Companiile occidentale nu sunt străine de haosul din Orientul Mijlociu. Au subminat guvernanţa promovând corupţia
Sute de companii internaţionale, nume mari precum Halliburton, Rolls-Royce şi Samsung, contau pe o obscură firmă din Monaco să le obţină afaceri cu guverne din ţări din Orientul Mijlociu, Africa şi fosta URSS. Firma, Unaoil, nu câştiga întotdeauna contracte datorită competenţei, ci, în multe cazuri, mituind cu milioane de dolari oficiali corupţi, informează Ziarul Financiar.
Corupţia este o cauză a instabilităţii politice, iar instabilitatea politică nu este nicăieri mai periculoasă ca în state precum Siria, Libia şi Irak.
Ce face Unaoil şi care au fost clienţii firmei arată o anchetă jurnalistică efectuată de Huffington Post şi de partenerul său australian Fairfax Media. Printre sursele de informaţii sunt mii de emailuri şi documente interne ale Unaoil ajunse la jurnalişti prin diferite surse.
Unele din companiile implicate au o lungă istorie de probleme cu legea din cauza scandalurilor de corupţie. Multe dintre companiile care au lucrat cu această firmă au negat că au legătură cu fapte de corupţie.
Documentele Unaoil nu arată cleptocraţi corupţi din lumea a treia strângând cu uşa companii occidentale neajutorate, ci cum Unaoil, lucrând pentru puternice companii vestice, ia în râs agenţiile anticorupţie şi corupe încet printr-o reţea secretă de intermediari oficiali străini din ţările producătoare de petrol, începând cu mici cadouri şi excursii de cumpărături şi terminând cu mite grase.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro