După un deceniu de lucru la o fermă de fructe, Jose Evandro da Silva spune că nu a mai putut continua. Bărbatul a petrecut zece ani stropind cu pesticide plantaţiile de pepeni din nord-estul Braziliei, până când a renunţat la începutul anului trecut. El spune că nu i s-a oferit niciodată îmbrăcăminte de protecţie adecvată şi că, în consecinţă, sănătatea sa a avut de suferit. „La sfârşitul zilei aveam întotdeauna dureri de cap din cauza contactului cu produsele. Nici nu mă puteam spăla pe mâini înainte de masă. Nu aveam apă sau săpun”, adaugă el, citat de BBC.

Povestiri de genul acesta nu sunt neobişnuite în rândul numărului mare de agricultori brazilieni care ajută la plantarea, creşterea şi recoltarea fructelor - cum ar fi mango, pepeni, struguri şi portocale - care ajung adesea pe rafturile supermarketurilor din Europa şi America de Nord.

Brazilia este cel de-al treilea producător mondial de fructe, după China şi India, urmată fiind de SUA. La producţia de portocale este pe primul loc, aproape una din patru portocale consumate în întreaga lume provenind din Brazilia.

În total, 4,8 milioane de brazilieni sunt muncitori agricoli plătiţi, potrivit sindicatului Confederaţiei Naţionale a Muncitorilor Rurali. Iar producţia de fructe din Brazilia este în plină expansiune.

Sectorul generează vânzări de 40 de miliarde de reali brazilieni (10 miliarde de dolari) pe an, potrivit ministerului economiei din Brazilia. Problema, conform unui raport al organizaţiei de caritate Oxfam Brazilia, este că aceşti bani nu ajung nici pe departe la muncitori.

Studiul „Sweet and Sour- O investigaţie a condiţiilor la fermele de fructe tropicale din nord-estul Braziliei” a constatat că lucrătorii din domeniu erau printre cei mai săraci 20% dintre brazilieni. De asemenea, a evidenţiat în detaliu condiţiile precare de muncă, cum ar fi cele pe care le-a avut da Silva. În sezonul de vârf pentru mango brazilian, în septembrie şi octombrie, jumătate din toate fructele mango vândute în Marea Britanie provin din Brazilia. La capătul lanţului de aprovizionare se află culegătorii, care sunt preponderent femei.

Carmen Priscila Souza, 25 de ani, este una dintre ele. Din statul Rio Grande do Norte, face asta de când era adolescentă. „Am simţit că lucrez ca o sclavă”, povesteşte tânăra.  Ea poate găsi de lucru doar în cele cinci luni ale anului, când se culeg fructele. Aşa că câştigă doar 1.175 de dolari pe durata întregului an. „Pentru orice muncitor, această valoare este foarte mică”, spune ea. „Dar este mai bine decât să stai degeaba”.

Gustavo Ferroni, un cercetător din Sao Paulo, care a fost coautor al raportului pentru Oxfam, spune că problema a fost exacerbată de faptul că sectorul agricol brazilian este dominat de companii gigant, în detrimentul producătorilor mai mici, locali.

El spune că o barieră suplimentară în creşterea salariilor şi a calităţii condiţiilor de muncă este faptul că oamenii sunt speriaţi că îşi vor pierde jobul. „Argumentul potrivit căruia orice loc de muncă este mai bun decât niciun loc de muncă îi pune pe muncitori în situaţia de a accepta orice condiţie de muncă şi scuteşte sectoarele economice de responsabilităţile faţă de aceştia", spune el. „Nu este corect. Producţia de fructe generează bogăţie şi trebuie distribuită mai bine."

Oxfam solicită guvernului brazilian să crească salariul minim al ţării, să sporească inspecţiile fermelor pentru a se asigura că lucrătorii nu sunt maltrataţi, să permită angajaţilor să se alăture mai uşor sindicatelor şi să revizuiască recentele aprobări de produse agrochimice.

Economista Patricia Pelatieri spune că actualul salariu minim brazilian, de 998 de reali pe lună (circa 215 euro) este „departe de a fi suficient”. Ea adaugă: „Minimul necesar pe lună pentru oamenii din nord-estul Braziliei ar fi de aproximativ 1.800 de reali. Şi ar trebui să-l primească pe parcursul tuturor celor 12 luni ale anului”.

Guvernul brazilian a fost contactat pentru a oferi un comentariu pentru acest articol, dar Ministerul Agriculturii a refuzat să răspundă la întrebări, iar Ministerul Muncii nu a răspuns.

Una dintre marile companii agricole criticate în raportul Oxfam este Caliman. Acesta spune că „nu recunoaşte realitatea prezentată de raport”.

Ţările din vestul Europei sunt cei mai mari cumpărători de fructe braziliene, reprezentând 67% din toate vânzările de peste ocean. În capul listei se află Olanda şi Marea Britanie.

Raportul Oxfam solicită supermarketurilor din ambele ţări să monitorizeze mai îndeaproape sursa şi lanţul de aprovizionare cu fructe provenite din Brazilia şi să facă presiuni asupra producătorilor şi furnizorilor pentru a îmbunătăţi condiţiile de muncă.

De asemenea, solicită ca supermarketurile să lucreze mai mult cu sindicatele braziliene, lucru pe care îl laudă pe gigantul Tesco din Marea Britanie, care a făcut deja acest pas.