Consiliul Fiscal avizează rectificarea bugetară, dar are rezerve la anumite creşteri de venituri

Autor: Raluca Ghinea Postat la 28 iulie 2015 46 afişări

Încadrarea în ţinta de deficit bugetar pe anul în curs în contextul meţinerii parametrilor actuali ai politicii fiscal-bugetare se va realiza cu uşurinţă, apreciază Consiliul Fiscal, însă este rezervat faţă de nivelul rectificării ascendente a programului aferent veniturilor din contribuţii sociale.

"Consiliul fiscal apreciază că încadrarea în ţinta de deficit bugetar pe anul în curs în contextul meţinerii parametrilor actuali ai politicii fiscal - bugetare se va realiza cu uşurinţă, iar balanţa riscurilor apare drept înclinată în direcţia înregistrării unui deficit bugetar mai redus decât cel ţintit, în condiţiile în care sub-execuţia cheltuielilor de investiţii apare drept foarte probabilă, date fiind atât experienţa execuţiei din 2014, cât şi realizarea programului semestrial", se arată în opinia Consiliului Fiscal cu privire la proiectul de rectificare a bugetului general consolidat pe anul 2015.

Consiliul apreciază că revizuirile ascendente de proporţii operate la nivelul veniturilor bugetare apar drept fundamentate din perspectiva performanţei efective la zi, rezultatul unei combinaţii între o creştere economică semnificativ superioară celei prognozate iniţial, şi o îmbunătăţire a eficienţei colectării, ca urmare a eforturilor ANAF şi a unei evoluţii prociclice a conformării la plata taxelor din partea contribuabililor.

Pe de altă parte, organizaţia are rezerve serioase faţă de nivelul rectificării ascendente a programului aferent veniturilor din contribuţii sociale, însă apreciază că riscul ridicat de materializare a unor venituri mai mici decât cele programate la nivelul acestei categorii de venituri este compensat de probabilitatea ridicată a unor venituri fiscale superioare celor estimate, dată fiind prudenţa extrapolărilor performanţei obţinute în primul semestru al anului.

Consiliul este sceptic şi în ceea ce priveşte probabilitatea de materializare a estimărilor privind sumele din fonduri europene post-aderare revizuite ascendent cu circa 2 miliarde de lei, date fiind performanţa raportată la programul pe primul trimestru şi ipoteza implicită a triplării intrărilor în a doua jumătate a anului.

"Cu toate acestea, nematerializarea acestor estimări nu ar trebui să determine o creştere a deficitului bugetar, dată fiind ajustarea automată a componentei de cheltuieli bugetare asociate", se mai arată în document.

La nivelul cheltuielilor bugetare, dincolo de consideraţiile cu privire la lipsa de relevanţă a regulilor fiscale conexe celei de deficit bugetar, realizarea acestora la nivelul programat apare drept extrem de puţin probabilă având în vedere subexecuţia masivă a cheltuielilor de investiţii din primul semestru al anului curent şi accelerările implicite ale fluxurilor de investiţii publice necesare din perspectiva convergenţei către alocarea anuală. Acestea ar trebui să fie de patru ori mai mari în a doua parte a anului comparativ cu primul semestru.

În acest context, operarea unei revizuiri ascendente de amploare a acestora din urmă faţă de programarea iniţială (+2,9 mld. lei) cu prilejul primei rectificări bugetare apare drept surprinzătoare. Execuţia din anii precedenţi relevă o tendinţă sistematică de nematerializare a alocărilor programate, în pofida unor proiecţii ambiţioase.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CONSILIUL FISCAL,
RECTIFICARE BUGETARĂ,
/actualitate/consiliul-fiscal-avizeaza-rectificarea-bugetara-dar-are-rezerve-la-anumite-cresteri-de-venituri-14648650
14648650
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.