Consiliul Naţional al Elevilor a susţinut vacanţa de iarnă prelungită la trei săptămâni
Consiliul Naţional al Elevilor susţine vacanţa de iarnă de trei săptămâni, având în vedere că până acum cursurile erau reluate imediat după sărbătorile de iarnă, când nu-şi demonstrau randamentul şi consideră că data de la care să înceapă vacanţa de vară trebuie să rămână în discuţie.
Consiliul Naţional al Elevilor a trimis Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice punctul de vedere al organizaţiei în legătură cu ordinul de ministru privind aprobarea structurii anului şcolar 2015-2016, una dintre modificări fiind că vacanţa de iarnă va fi mai lungă cu o săptămână.
"În calitate de reprezentanţi ai elevilor, actori primari ai educaţiei, salutăm decizia Ministerului Educaţiei de a modifica structura anului şcolar şi de a mări vacanţa de iarnă cu o săptămână. Consiliul Naţional al Elevilor a susţinut în diverse poziţii nevoia unei vacanţe de iarnă ce să cuprindă trei săptămâni, din varii motive, unul dintre ele fiind eficienţa actului educaţional. Experienţe anterioare ne-au confirmat faptul că atât motivaţia profesorilor, cât şi cea a elevilor este considerabil scăzută după nici 4 zile de la începerea noului an, când încă ne aflăm într-o perioadă marcată de sărbători sociale şi culturale. Considerăm că există o diferenţă contrastantă între prevederile unei hotărâri şi ce se întâmplă concret în şcoala românească şi tocmai din această cauză, cu toate că şcoala ar fi început în 3 ianuarie, aceasta nu şi-ar fi demonstrat randamentul", arată organizaţia, în documentul citat.
În opinia Consiliului Naţional al Elevilor, o vacanţă de iarnă de trei săptămâni aduce şi un fond suplimentar bugetului şcolilor, nefiind necesară încălzirea acestora, fond care poate fi utilizat în alte investiţii în beneficiul elevilor şi al şcolii.
"Mai mult, condiţiile meteorologice din luna ianuarie pot cauza diferite impedimente în buna funcţionare a actului educaţional, având din păcate localităţi cu accesibilitate scăzută la unităţi de învăţământ şi şcoli nedotate corespunzător", susţine sursa citată.
Consiliul Naţional al Elevilor subliniază faptul că educaţia ar trebui să fie centrată pe elevi, considerând inopinate "poziţiile care prioritizează terţe interese ale unor entităţi cărora o vacanţă de iarnă diminuată le-ar fi mai avantajoasă".
"Structura anului şcolar reprezintă o problemă controversată în care fiecare parte implicată are propriile argumente, iar discuţia privind poziţionarea vacanţei de vară trebuie să rămână pe viitor în discuţie, însă cel puţin din perspectiva actorilor implicaţi în sistem, observăm doar beneficii pentru o vacanţă de iarnă mărită", se mai arată în documentul citat.
Structura anului şcolar 2015-2016, stabilită în luna iulie printr-un ordin de ministru, a fost modificată pe 31 august, printr-un nou ordin, publicat joi în Monitorul Oficial.
Potrivit actului normativ, elevii vor avea vacanţa de iarnă între 19 decembrie şi 10 ianuarie, şi nu până la 3 ianuarie, cum prevedea structura aprobată anterior.
O altă diferenţă este aceea că vacanţa de vară nu se mai termină pe 4 septembrie 2016, pentru ca anul şcolar 2016-2017 să înceapă cu o săptămână mai devreme, ci pe 11 septembrie.
Consiliul Naţional al Elevilor îi solicitase ministrului Educaţiei Sorin Cîmpeanu ca şcoala să înceapă şi să se termine cu o săptămână mai devreme, în anul şcolar 2015-2016, "luând în calcul necesitatea unui semestru I mai lung şi scăderea interesului cadrelor didactice şi elevilor la sfârşitul celui de-al doilea, datorită suprapunerii perioadei examenului de bacalaureat cu perioada de predare".
Anul şcolar 2015-2016 începe în 14 septembrie, iar prima vacanţă va fi în perioada 31 octombrie - 8 noiembrie, pentru clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar.
Vacanţa de iarnă este programată de sâmbătă 19 decembrie 2015 până duminică 10 ianuarie 2016. Din 11 ianuarie până în 5 februarie 2016 continuă cursurile semestrului întâi, iar vacanţa intersemestrială va începe sâmbătă 6 februarie şi se va încheia duminică 14 februarie.
Semestrul al doilea începe în 15 februarie şi se încheie vineri 24 iunie, în perioada 23 aprilie - 3 mai 2016 fiind programată vacanţa de primăvară.
Înainte de vacanţa de primăvară, săptămâna 18-22 aprilie 2016 este dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului "Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!". Clasele de învăţământ preşcolar şi primar pot planifica activităţile din programul "Şcoala altfel" în altă perioadă din semestrul al doilea, dar nu mai târziu de 27 mai 2016. Decizia de schimbare a datei de desfăşurare a programului va fi luată de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, după consultarea cadrelor didactice.
Din 25 iunie până în 11 septembrie, elevii vor fi în vacanţa de vară, anul şcolar 2016-2017 urmând să înceapă din 12 septembrie.
Oficialii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) au afirmat că schimbările decise de Ministerul Educaţiei afectează întreaga industrie a turismului, iar turiştii români care au contractat 10.000 de sejururi pentru vacanţa de iarnă riscă să piardă sumele cheltuite, din cauza modificării structurii anului şcolar.
Aproximativ 10.000 de sejururi au fost deja contractate pentru perioada vacanţei de iarnă, iar agenţiile de turism au depozite nerambursabile la partenerii hotelieri, din România şi străinătate, pentru sezonul de iarnă 2015-2016. Mai mult, clienţii au achitat pachetele turistice, acestea fiind nerambursabile conform contractelor deja semnate odată ce au fost achiziţionate la preţuri de early booking, susţine ANAT.
Reprezentanţii asociaţiei spun că săptămâna în plus de vacanţă, în luna ianuarie, noua perioadă de vacanţă din luna februarie, respectiv zilele în plus de şcoală din iunie, stabilite în mod arbitrar de către Ministerul Educaţiei, fără consultarea mediului privat şi a antreprenorilor din turism, aduc deservicii atât agenţiilor de turism, cât şi hotelierilor.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro