Controalele Poliţiei au dus la scăderea cu 20% a evaziunii din panificaţie

Autor: Departamentul Social Postat la 03 ianuarie 2015 101 afişări

Peste 1.900 de dosare penale, majoritatea pentru evaziune fiscală, au fost deschise după controlalele din 2014 la producători şi comercianţi din panificaţie, în urma cărora evaziunea pe acest segment a scăzut cu 20%, potrivit Poliţiei Române.

Cele peste 180.000 de controale, realizate în perioada 1 februarie - 23 decembrie din dispoziţia şefului Poliţiei Române, Petre Tobă, au vizat depozite de cereale, unităţi de morărit, panificaţie şi patiserie, distribuitori, comercianţi, importatori, persoane fizice şi mijloace de transport.

În urma verificărilor, poliţiştii au deschis 1.903 dosare penale, dintre care 1.387 la Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi 140 la Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. În aceste dosare sunt bănuite 1.106 persoane.

De asemenea, au fost dte 58.665 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 14.331 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 380 la OUG 12/2006 privind reglementarea pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale modificată de OUG 93/2009 şi 43.954 la alte acte normative. Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate este de 32.569.474 de lei.

În urma aceloraşi cotroale au fost anulate sau suspendate 20 de autorizaţii de antrepozit fiscal, iar în urma neregulilor constatate a fost suspendată ori oprită activitatea la 57 de unităţi de morărit şi panificaţie. Totodată, au fost indisponibilizate sau confiscate bunuri în valoare de 30.925.502 de lei, aceeaşi măsură fiind luată şi faţă de 71 de mijloace de transport, în valoare de 1.066.450 de lei.

Tot în 2014, începând din 24 iulie, poliţiştii au verificat legalitatea transportului de mărfuri efectuat către Portul Constanţa pe cale rutieră, feroviară şi navală.

"Poliţiştii au acţionat în microfiltre pentru a verifica legalitatea documentelor şi a mărfurilor transportate. Documentele însoţitoare de transport al mărfurilor ce părăsesc incinta portuară au fost scanate, datele obţinute fiind diseminate poliţiştilor specializaţi în investigarea criminalităţii economice care au verificat operativ societăţile implicate în circuitul comercial. Totodată, în baza analizelor de risc, au fost efectuate verificări directe pentru a se stabili legalitatea operaţiunilor comerciale înscrise în documentele verificate şi a modului de evidenţiere şi declarare a veniturilor realizate", precizează Poliţia Română.

Până la 23 decembrie, poliţiştii au controlat peste 78.600 de transporturi de mărfuri (cereale, lemn, deşeuri metalice şi nemetalice, produse alimentare şi nealimentare) şi peste 36.200 de firme destinatare ale transporturilor. În urma acţiunilor desfăşurate pentru verificarea operaţiunilor comerciale desfăşurate în Portul Constanţa, s-a constatat o creştere de 20% a exporturilor fiscalizate, faţă de perioada similară a anului trecut, mai precizează sursa citată.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CONTROALE,
EVAZIUNE,
/actualitate/controalele-politiei-au-dus-la-scaderea-cu-20-a-evaziunii-din-panificatie-13746538
13746538
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.