Coroana celei mai valoroase companii din Europa îşi schimbă deţinătorul
Gigantul software SAP a depăşit producătorul danez de medicamente Novo Nordisk, devenind cea mai valoroasă companie din Europa, pe fondul creşterii pieţei bursiere din Germania, raportează Financial Times.
Luni dimineaţă, acţiunile SAP au crescut cu 1,3%, ridicând capitalizarea sa de piaţă la 313 miliarde EUR, depăşind-o uşor pe cea a Novo Nordisk, ale cărei acţiuni au scăzut cu 2,5%.
În ultimul an, acţiunile SAP au înregistrat o creştere de peste 40%, susţinute de tranziţia clienţilor săi către serviciile cloud şi de entuziasmul generat de inteligenţa artificială. Această ascensiune a contribuit şi la creşterea indicelui DAX, principalul indice bursier din Frankfurt, care a depăşit majoritatea pieţelor globale.
În contrast, Novo Nordisk şi-a pierdut jumătate din valoarea de piaţă din vara anului trecut, pe măsură ce investitorii şi-au pierdut încrederea în perspectivele companiei dincolo de medicamentele sale de succes pentru obezitate, bazate pe GLP-1.
„Novo a fost o acţiune extrem de populară în trecut, dar acum entuziasmul s-a mai temperat. În schimb, SAP beneficiază din plin de creşterea interesului pentru acţiunile germane”, a explicat Emmanuel Cau, analist la Barclays.
Anul trecut, SAP a depăşit compania olandeză ASML, specializată în echipamente pentru semiconductori, devenind astfel cea mai mare companie de tehnologie din Europa.
Cu sediul în Walldorf, sud-vestul Germaniei, SAP reprezintă acum o pondere mai mare în indicele DAX decât sectorul auto german, care include giganţi precum Volkswagen şi Mercedes-Benz. De altfel, ponderea SAP a depăşit în repetate rânduri pragul de 15%, determinând Deutsche Börse să introducă recent o versiune fără plafon a indicelui.
Fondată în 1972 de cinci foşti angajaţi IBM, SAP a făcut progrese semnificative în tranziţia de la vânzarea de licenţe software tradiţionale către contracte de servicii cloud, un model de afaceri mai stabil şi mai profitabil.
Analiştii estimează că veniturile SAP din cloud vor creşte cu 29% anul acesta, iar veniturile totale vor înregistra o creştere de 13%, ajungând la 38,5 miliarde EUR.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA