Creştere de patru ori în 2018 pentru un magazin online de cadouri
Magazinul online de cadouri experienţiale Complice a încheiat 2018 cu o cifră de afaceri de 92.000 de euro, de peste patru ori mai mare decât în anul precedent. Dinamica pozitivă s-a datorat în principal intrării pe segmentul corporate, care a generat aproximativ jumătate din cifra de afaceri.
Datorită experienţelor pentru companii, valoarea medie a comenzii s-a dublat, ajungând la 370 de euro. Cel mai scump pachet de experienţe a fost de 2.000 de euro, iar media comenzilor pe segmentul individual este de 207 euro. Pe segmentul corporate, comanda medie a ajuns la 1.200 de euro. Vânzările de experienţe către companii, utilizate în general pentru organizarea unor evenimente de impact, pentru fidelizarea clienţilor, a partenerilor de business, dar şi pentru campaniile de premiere şi de recunoaştere a performanţei angajaţilor, au generat 48% din cifra de afaceri a platformei online Complice.
44% dintre comenzile de experienţe corporate făcute de clienţi anul trecut au fost destinate iniţiativelor interne, pentru proprii angajaţi, în timp ce restul de 56% au fost destinate partenerilor de afaceri şi colaboratorilor.
Numărul de parteneri ai platformei a crescut pe parcursul anului trecut cu 40%, în portofoliul de experienţe disponibile adaugându-se sesiuni de raliu pe circuit sau cu motocicleta în poligon, experienţe pentru viitoare mirese sau proaspeţi părinţi, dar şi experienţe pentru conectarea părinte – copil. Cele mai căutate categorii de experienţe au fost cele din zona gourmet (degustări, ateliere de gătit), experienţele romantice (cine în locaţii speciale, experienţe de cuplu), dar şi cele cu adrenalină (survol cu elicopterul, salt cu parapanta, cursă pe un circuit de raliu etc).
Clienţii care care aleg cadourile – experienţă sunt în general persoane cu venituri medii şi mari, manageri sau antreprenori, în mare parte concentraţi geografic în zona Bucureşti-Ilfov. Pentru acest an, compania are însă în plan un focus crescut pe extinderea portofoliului de experienţe şi în alte zone ale ţării, începând cu zona de centru-nord.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro