Croaţii se îndreaptă hotărâţi spre obiectivul zona euro în 2023, un drum pe care intră şi România, cât şi Bulgaria
Croaţia ar putea intra în zona euro chiar din ianuarie 2023, spune Boris Vujcic, guvernatorul băncii centrale, pentru ziarul croat Vecernji List, citat de Bloomberg.
Declaraţia lui Vujcic vine la o zi după ce Croaţia a trimis oficial scrisoarea de intenţie pentru intrarea în „anti-camera” zonei euro – cunoscută drept ERM-2 – reprezentând o perioadă de doi ani în care ţările ce vor să adopte moneda unică trebuie să îşi alinieze anumite aspecte ce ţin de convergenţă.
„Această ambiţie pleacă de la premisa că până atunci Croaţia va reuşi să atingă un nivel satisfăcător de convergenţă. Nu există date fixe încă, trebuie să o luăm pas cu pas”, spune Vujcic.
Pe lângă Croaţia, atât România cât şi Bulgaria vor să adopte moneda unică.
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a declarat săptămâna aceasta că, în acest mandat, Banca Naţională a României va atinge obiectivul de aderare a României la zona euro.
„Vă încredinţăm că în perioada în care vom îndeplini mandatul pe care Parlamentul României ni-l va încredinţa, vom duce la îndeplinire un program care se bazează în primul rând pe aplicarea legii care dirijează activitatea Băncii Centrale a Romîniei, pe îndeplinirea mandatului pe care îl are BNR, dar şi de îndeplinire a unui obiectiv stabilit în urma colaborării cu Guvernul României, sub ASE, cu acordu tuturor partidelor politice şi cu participarea sindicatelor, programul de trecere a României la zona euro. Este un program care va schimba în mod esenţial statutul BNR. Până atunci vă reamintesc obiectivele principale ale BNR. În primul rând BNR a fost o bancă de misiune şi rămâne banca care emite moneda naţională, leul, până când ţara noastră va trece la moneda euro”, a declarat Mugur Isărescu, în cadrul audierii în Parlament a candidaţilor înscrişi pentru funcţiile din Consiliul de administraţie şi cel de guvernator al BNR.
Până acum, dintre ţările ex-comuniste, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia au intrat deja în zona euro.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro