A studiat management hotelier şi de catering la Oxford Brookes (1983-1987) şi şi-a început pregătirea profesională încă din perioada vacanţelor de vară din studenţie. A lucrat în hoteluri, baruri şi restaurante, astfel că a descoperit de la o vârstă fragedă că acesta este domeniul care îi place. A fost repartizat în anul final al studiilor, de practică, la hotelul Sheraton din aeroportul Heathrow, o altă experienţă despre care îşi aminteşte amuzat: „Îi cazam pe oameni după 11 noaptea, după toate întârzierile de avion”.

Teza sa de absolvire a vizat Teoria şi Practica Achiziţiilor, astfel că parcursul lui profesional a luat o turnură în această direcţie, chiar dacă îşi imagina că după absolvire va începe să lucreze direct în sectorul ospitalităţii. I s-a oferit un post în cadrul Ford, într-un program de graduate training în departamentul de achiziţii. „Oamenii care mă cunosc ştiu că nu mă prea pricep la motoare de maşini şi tehnologie, dar m-am trezit într-un post în care cumpăram diverse piese pentru vehicule, în contextul în care Ford avea un program de training pentru absolvenţi foarte cunoscut în Regatul Unit.” A lucrat acolo timp de câţiva ani şi apoi, după ce a văzut o reclamă într-unul din ziarele locale, a aplicat pentru un loc de muncă în compania care deţinea hotelurile Hilton. Astfel, parcursul său profesional a fost totuşi influenţat de grupul hotelier care poartă acelaşi nume cu el: s-a angajat în cadrul Ladbroke Group, compania care deţine hotelurile Hilton. „Aşadar, m-am găsit lucrând cu Hilton, cumpărând ce numim noi FF&E – Fixtures, Fittings & Equipments –, televizoarele, mobilier – totul, în afară de mâncare.”

Îşi aminteşte că la vremea aceea avea în jur de 20 de ani şi în momentul în care se recomanda la recepţia hotelurilor, solicitând o întâlnire cu directorul general, era imediat primit când reprezentanţii hotelului îi auzeau numele. „Le spuneam că sunt dl Hilton şi aveau tendinţa să creadă că sunt mult mai important decât eram de fapt”. În 1994, Mark Hilton a fost recrutat de PepsiCo pentru o funcţie în divizia de achiziţii a companiei. Datorită experienţei sale anterioare, a devenit responsabil de achiziţia echipamentelor pentru Pizza Hut şi KFC în regiunea Europa, Africa şi Orientul Mijlociu. „Mi-am petrecut o bună parte din timp călătorind în Europa şi Orientul Mijlociu, vorbind cu reprezentanţii afacerilor respective despre cât de multe cuptoare sau cartofi pentru prăjit vor să cumpere.”

A urmat apoi o perioadă de şase luni de muncă pentru un proiect în Asia axat pe punerea bazelor unui lanţ de aprovizionare pe continentul asiatic. După ce proiectul s-a încheiat, i s-au oferit două posturi: primul, să conducă lanţul de aprovizionare pentru brandurile Yum! în Asia, iar al doilea, aceeaşi poziţie în Polonia. După ce s-a consultat cu soţia sa, a ales Polonia, şi a deţinut acest rol în 1997 şi 1998. După ce businessul respectiv a fost vândut francizatului din Polonia, s-a mutat în Regatul Unit, unde a avut mai multe roluri regionale în cadrul Yum!, conducând diferite zone. Următorul pas a fost tot în regiune: în 1999, a devenit franchise executive director pentru Yum! Restaurants International, cu responsabilităţi la nivelul Europei Centrale şi de Est; de altfel, în această perioadă a făcut şi primele sale vizite în România. Cel mai recent rol în cadrul Yum!, holdingul care deţine brandurile KFC şi Pizza Hut, a fost de chief operating officer, din 2006, timp de patru ani înainte să plece spre România. „Conduceam un business de aproximativ 2 miliarde de dolari, în peste 27 de ţări, cu branduri precum KFC, Pizza Hut, Taco Bell, dar şi altele – Long John Silver, restaurant de fish & chips, de pildă.” În această poziţie lucra cu francizaţii şi avea rolul de a-i ajuta să crească afacerile.

„Pe parcursul carierei mele, am avut o educaţie corporate în business; lucram cu antreprenori din toată Europa – am fost norocos să am posibilitatea să înţeleg cum gândeau antreprenorii, cum îşi cresc afacerile, care sunt diferenţele între lumea corporate şi lumea antreprenorială. A fost o etapă educaţională pentru mine să înţeleg diferenţele între afaceri, ambii vor să facă businessurile să meargă mai departe, din perspective diferite.” A avut acest rol timp de patru ani, până în 2010, când a plecat pentru a pune bazele propriei firme de consultanţă împreună cu un partener italian. Hilton explică numele companiei lui: în traducere, acesta înseamnă „seminţe de rodie” şi în mai multe culturi rodia este văzută ca un simbol al creşterii, prosperităţii şi al învăţatului, astfel că a fost naturală folosirea acestui nume – Kikkirossi – pentru numele companiei de consultanţă. „Este fascinant ce pot face numele: îi determina pe oameni să aleagă Kikkirossi în detrimentul altor firme de consultanţă.”

Între timp, avusese mai multe discuţii cu Lucian Vlad, fondatorul şi proprietarul businessului KFC şi Pizza Hut pe piaţa românească. Îl cunoştea din 1998, de la prima vizită a sa în România, în perioada în care lucra încă în Polonia şi avea responsabilităţi regionale. De altfel, una dintre primele sale vizite din acel rol regional le avusese în România, unde a fost puternic impresionat de o experienţă de la restaurantul Pizza Hut de la Universitate din Capitală, unul dintre primele deschise în România şi de care îşi aduce aminte şi acum în detaliu. „Am fost servit de o chelneriţă în mod fantastic: tot ce am vrut de la acea călătorie era să o pun într-o sticlă, să o iau înapoi în Polonia şi să le spun angajaţilor de acolo că acesta înseamnă serviciu pentru clienţi.” Chiar dacă businessul din Polonia mergea foarte bine şi existau oameni foarte buni care lucrau în organizaţie, obişnuiau să cheltuiască mii de euro – sume imense pe vremea aceea – pe programele de training pentru angajaţi. De altfel, şi această amintire a cântărit în luarea deciziei de a veni în România, alături de atitudinea persuasivă a lui Lucian Vlad, atunci când i-a propus să preia frâiele afacerii de aici. „Al doilea motiv a fost Lucian – el este un om foarte carismatic, care inspiră, este un privilegiu că l-am cunoscut şi că am învăţat atât de multe de la el”, descrie Hilton relaţia construită cu unul dintre acţionarii Sphera Franchise Group.

A acceptat treptat noul rol – lucrând cu întreruperi pentru businessul din România – în decembrie 2010. Şi-a luat angajamentul total faţă de acesta în septembrie 2011, când s-a alăturat, în calitate de CEO, societăţilor din România care operau francizele Pizza Hut şi KFC, respectiv American Restaurants System şi U.S. Food Network, poziţie pe care o ocupă acum în cadrul Sphera Franchise Group. „Când am părăsit Yum!, credeam că o să mă concentrez pe propriul business şi nu am anticipat că voi lucra pentru altcineva. Atunci când Lucian m-a abordat, gândul meu iniţial a fost: în niciun caz, iar al doilea: ar putea fi cu adevărat interesant să stau de cealaltă parte a mesei, ca francizat, să vorbesc cu francizorul.

După 17 ani în care am lucrat pentru acesta, a devenit interesantă opţiunea de a prelua rolul francizatului.” Spune că o lecţie importantă pe care a primit-o a fost să nu judece o carte după coperţi: „Atunci când m-am alăturat acestui business în România, ţara, ca majoritatea lumii, începea să iasă din recesiune; m-am alăturat acestui business gândindu-mă că vor exista probleme şi percepţia mea a fost greşită – businessul era într-o stare foarte bună – da, se lupta, dar fundaţia era solidă, aveau oameni excepţionali, produse grozave, locurile construite erau unele dintre cele mai bune KFC şi Pizza Hut din lume. Oamenii care lucrau în acestea nu trecuseră printr-o recesiune anterior şi nu ştiau cum să o gestioneze; astfel, percepţia mea era greşită – mi-am spus să nu mă arunc în decizii pripite, ci mi-am propus să învăţ, să ascult.”