Cum a ajuns un muzician genial, cu părinţi iubitori, unul dintre cei mai monstruoşi nazişti
Nimic nu ar fi indicat că Reinhard Heydrich avea să devină unul dintre cei mai îngrozitori monştri nazişti; el a avut părinţi iubitori, o familie frumoasă şi a fost un muzician genial. Cu toate acestea, figura sa a fost atât de emblematică, încât moartea sa, din 1942, a fost un moment marcant în cel de-al doilea război mondial, relatează Dailymail.
Sunt puţine clădiri din Praga care produc o impresie mai puternică decât Palatul Wallenstein. Clădit în sec. 17, este un edificiu baroc uriaş şi somptuos.
Acum clădirea găzduieşte senatul Republicii Cehia, dar a fost mereu asociată cu simbolurile puterii, iar într-o seară de mai, în 1942, acest lucru a fost, poate, mai evident decât oricând.
Naziştii erau prezenţi la un spectacol prezentat de un cvartet, care interpreta opere ale unui compozitor german.
Născut în familia unui compozitor, Heydrich ştia deja la şase ani să citească partituri şi să cânte la vioară şi pian. Niciun indiciu din copilăria sa nu ar fi indicat ceea ce a avea să devină. În tinereţe nu a fost atras de comunişti şi s-a alăturat unei facţiuni de menţinere a ordinii, numită Frei-korps unit, dar potrivit istoricului care i-a scris biografia, Robert Gerwarth, nu există nicio dovadă cum că germanul ar fi fost implicat în vreun conflict. Mai mult, se pare că nu era simpatizant a niciunei ideologii politice, deşi ulterior a susţinuit că a fost membru al organizaţiei care avea să devină Partidul Nazist de Dreapta.
Însă implicarea în Frei-korps unit l-au învătat pe Reinhard Heydrich că violenţa este parte inseparabilă de politică. În 1922 s-a înscris în marină, unde au început să se facă simţite răutatea şi ambiţia sa.
Deşi existau zvonuri că avea înaintaşi evrei, acest lucru nu l-a împiedicat să fie ofiţerul responsabil de investigaţii antisemite. Zvonurile erau nefondate, dar au continuat să-l bântuie iar verva dovedită ulterior naziştilor în procesul de exterminare al evreilor era motivată şi de dorinţa sa de a dovedi că nu are nicio legătură cu seminţia iudaică.
În 1930 a cunoscut-o pe Lina von Osten şi în numai câteva săptămâni s-au căsătorit. Dar tânără din Berlin s-a plâns superiorilor lui Heydrich că şi ea era logodită cu tânărul soldat. A fost exclus din armată, iar situaţia financiară precară a familiei sale nu-i permitea să rămână neangajat.
Pentru că îşi dorea să fie tot cadru militar, a acceptat propunerea de a înfiinţa o divizie de securitate în cadrul unei organizaţii. Aceasta era partidul nazist iar cel care i-a făcut propunerea venise din partea lui Heinrich Himmler.
Reinhard Heydrich este cel care a înfiinţat şi dezvoltat Gestapo, care a semănat teroare în tot continentul. El este cel care a gândit şi pus la punct asasinarea a mii de evrei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro