Cum a fost „pedepsit” directorul dintr-o Primărie pozat când femeia de serviciu îl spăla pe picioare
În urmă cu patru luni în presă a apărut o imagine cu Directorul Direcţiei Publice de Patrimoniu, din cadrul primăriei Tg. Jiu, Marian Rotaru, cu picioarele într-un lighean din plastic, în timp ce femeia de serviciu a instituţiei îl spăla pe picioare.
Pedeapsa lui Marian Rotaru a fost mutarea pe un alt post, începând de miercuri, 6 februarie, tot de director în cadrul Direcţiei de Protecţie Socială.
Marian Rotaru a pierdut funcţia de director al Direcţie Publice de Patrimoniu (DPP) şi va activa pe postul de director adjunct al Direcţiei de Protecţie Socială (DPS), până la momentul în care-i va fi evaluată activitatea pe anul precedent şi până la finalizarea cercetării disciplinare care a fost demarată, anul trecut, împotriva sa, informează observator.tv.
Primarul Marcel Romanescu a emis o dispoziţie de detaşare a acestuia la Direcţia de Protecţie Socială şi Rotaru va rămâne la DPS, adică pe un post similar, în cadrul altei structuri din cadrul Primăriei Tg-Jiu, până cel puţin la data de 31 martie a.c., când activitatea sa va fi evaluată de primarul Romanescu, dar şi până la finalizarea cercetării administrative.
Rotaru a recunoscut că a primit dispoziţia de mutare pe postul de director adjunct al DPS şi s-a arătat surprins de decizia primarului Romanescu. “Da, este adevarat, am primit dispoziţia de mutare. La Protecţie Socială până se termina cercetarea disciplinară. Rămăsei fără replică, munca depusă, asta e.
Orice faptă bună nu rămâne nepedepsită! Veni la birou sa-mi strâng lucrurile.”, a declarat Rotaru, citat de Gorj Domino.