Cum modifică OUG 114 tarifele practicate de companiile de distribuţie a energiei electrice. Consumatorii preiau plata taxei de 2% pe cifra de afaceri a distribuitorilor

Autor: Departamentul Economic Postat la 23 februarie 2019 44 afişări

Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) propune modificarea tarifelor practicate de companiile de distribuţie a energiei electrice, de la 1 martie, pentru a include taxa de 2% pe cifra de afaceri introdusă de OUG 114/2018.

În cazul în care proiectele de ordin vor fi adoptate, consumatorii casnici sau industriali vor plăti, practic, taxa, după majorarea tarifelor cu circa 2,5%. Aceasta în condiţiile în care există destule semne de întrebare legate de plata efectivă a taxei.

Astfel, ANRE a anunţat în această săptămână că amână termenul până la care companiile de energie şi gaze trebuie să îi transmită cifra de afaceri obţinută anul trecut, fără să menţioneze noua dată. Acest termen era de 25 februarie, dar din cauza OUG nr. 114/2018, faptul că aceasta nu are norme de reglementare sau alte clarificări, ANRE a decis să amâne termenul.

Mai mult, în mediul politic se discută posibilitarea renunţării la taxă, pentru anumite companii, acesta fiind şi un subiect de controversă între Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. Tăriceanu i-a recomandat lui Teodorovici să îşi ţină părerile pentru el atunci când comentează în legătură cu Ministerul Energiei, fiindcă nu cunoaşte cum funcţionează ministerul care este condus de un liberal, în condiţiile în care ministrul Energiei Anton Anton a vorbit de posibilitatea eliminării taxei iar ministerul Finanţelor a respins ideea. „Am văzut că domnul Teodorovici a făcut nişte comentarii în legătură cu OUG 114. Am ceva de spus. Îi dau un sfat domnului Teodorovici să îşi ţină părerile pentru el în ceea ce priveşte Ministerul Energiei, pentru că nu cunoaşte cum funcţionează. Nu cred că are suficiente date ca să ştie cum funcţionează Ministerul Energiei care este condus de un liberal”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu. Liderul ALDE a mai spus că între el, partidul pe care îl conduce şi Eugen Teodorovici este o diferenţă de abordare şi de viziune.

Secretarul de stat în Ministerul Energiei a anunţat, tot în această săptămână, că instituţia a cerut Guvernului prorogarea cu un an a termenului de aplicare a taxei de 2%.

În nota de fundamentare, ANRE recunoaşte că noile tarife sunt modificate pentru a acoperi taxa din OUG 114. “Modificarea tarifelor va permite asigurarea veniturilor anuale ale operatorilor de distribuţie concesionari necesare desfăşurării activităţii ca urmare a modificării apărute în legislaţia primară”, arată documentul.

Propunerile de creştere a tarifelor se aplică pentru companiile E-Distribuţie Muntenia, E-Distribuţie Banat, E-Distribuţie Dobrogea, Distribuţie Energie Oltenia, Electrica Distribuţie Muntenia Nord, Electrica Distribuţie Transilvania Nord, Electrica Distribuţie Transilvania Sud, Delgaz Grid.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ENERGIE,
TARIFE,
OUG 114

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.