TMK Artrom a fost printre primele companii listate la Bursa de Valori Bucureşti, iar una dintre acţiunile sale a fost chiar prima tranzacţionată în cadrul unei şedinţe bursiere. După 24 de ani, cu venituri care s-au ridicat în 2018 la 1,4 miliarde lei, TMK Artrom Slatina deţine o cotă de piaţă de 5,4% la nivel global pe zona de ţevi industriale.

TMK Artrom Slatina aparţine de grupul TMK, deţinut de omul de afaceri rus Dimitri Pumpianski. „Noi suntem divizia cea mai mică, dar anul trecut cred că am avut cea mai bună performanţă – ca indicatori, nu ca valoare, pentru că noi reprezentăm 5-6% din cifra de afaceri a grupului”, explică Adrian Popescu, directorul general al TMK Artrom Slatina. De regulă, când petrolul are o ascensiune fulminantă, ei au rezultate foarte bune pe uzinele din Rusia, dar ultimii trei ani a mers foarte bine piaţa ţevilor industriale, potrivit explicaţiilor lui Popescu. „TMK are unităţi de producţie şi în Statele Unite şi în Rusia, sigur că există schimburi între ei dar au pieţe diferite. America va importa întotdeauna ţeavă, pentru că producţia internă nu acoperă decât 60% din necesar”, mai spune directorul general referindu-se la tensiunile comerciale dintre cele două superputeri.

Potrivit ZF, TMK a finalizat anul trecut o investiţie de 36 milioane dolari într-o capacitate de tratamente termice pentru ţevi. Investiţia nu a mărit capacitatea de producţie, însă a lărgit gama de produse cu valoare adăugată. Producătorul de ţevi industriale din Slatina exportă peste 80% din producţie – în mare parte pe piaţa europeană şi pe cea americană. În 2018, veniturile TMK Artrom Slatina au ajuns la 1,4 miliarde lei, în creştere cu aproximativ 18% faţă de 2017. Pentru 2019, Adrian Popescu previzionează acelaşi volum de vânzări ca anul trecut, poate cu o uşoară creştere.

Cea mai importantă investiţie de anul trecut a fost achiziţia combinatului siderurgic de la Reşiţa, principalul furnizor de materie primă al TMK Artrom Slatina. Mai exact, combinatul de la Reşiţa asigură toată materia primă necesară unităţii de la Slatina, reprezentând aproximativ 60% din capacitatea totală a  combinatului siderurgic. Preţul plătit de către TMK Artrom celor de la TMK Europe pentru participaţia deţinută a fost de 62,29 milioane euro, cu un avans de 100.000 euro iar restul pe parcursul a cinci ani, începând din 2020.

„Noi suntem companie românească, facem investiţii ca TMK Artrom”, explică Popescu. „Exportăm în proporţie de 80%, nu suntem o companie dependentă de piaţa internă. Sigur, este multă manufactură industrială în România, multă mecanică, este o piaţă bună.” Mai mult, spune Popescu, există companii care au mutat operaţiunile în România pentru că foarte multe componente sunt cumpărate de la Artrom. „Avem clienţi care au venit după noi, la Vâlcea, Târgovişte; sunt fabrici mici, vin cu trei camioane şi cinci containere, cu 20 de oameni şi gata.

În Statele Unite, compania vinde numai produse premium. „Ne-am dus numai pe zona de produse de nişă premium, am crescut veniturile şi tarifele nu s-au simţit. Rentabilitatea unui produs commodity în metalurgie este de până la 10%; profitabilitatea la un produs premium, pe de altă parte, poate varia între 15 şi 36%, a declarat Adrian Popescu. Dacă în 2016 vânzările pe piaţa din America de Nord au reprezentat doar 5% din vânzările TMK Artrom Slatina, în 2018 procentajul a ajuns la 25% (piaţa din America de Nord include Statele Unite şi Canada, dar este tratată ca o singură zonă de desfacere - n.red.). Exporturile către America de Nord au generat două treimi din profitul anului trecut pentru TMK Artrom Slatina, asta în ciuda tarifelor vamale la importurile de oţel şi aluminiu impuse de administraţia Trump în 2018.

În ceea ce priveşte tensiunile comerciale apărute între state precum China, Rusia şi Statele Unite, directorul general al TMK Artrom nu crede că acestea vor avea un impact semnificativ asupra pieţelor. „Nu văd astăzi, pe piaţa europeană, o influenţă foarte puternică; noi lucrăm pe foarte multe nişe şi nu s-a întâmplat niciodată să cadă toate. Dacă una are o cădere, te repliezi imediat, iar noi suntem destul de flexibili. Am avut ani în care au mers mai bine ţevile pentru energetice şi ani în care au mers mai bine cele mecanice.”

Sectorul auto este unul extrem de important pentru companie, cu aproximativ 12% din vânzările totale.„Producem fie direct produsul pentru asamblare, fie îi dăm clientului un produs finit sau semifinit. Noi, în cele mai multe cazuri, suntem în situaţia a doua, iar în Europa vindem către aproape orice mare producător auto“, a spus Adrian Popescu. TMK Artrom Slatina este furnizor direct pentru Dacia, atât pentru fabrica Renault din Piteşti, cât şi pentru alte centre de producţie. Compania livrează pentru mai multe mărci din industria auto, de foraje, electronice sau electrocasnice.

„Da şi nu”, răspunde Popescu la întrebarea dacă vor exista modificări în activitate pentru adaptarea la trecerea de la motoare pe combustie la motoare electrice. „Noi avem ţevi care merg în construcţia de motoare, dar cantitatea este foarte mică. Spre exemplu, producem cămăşi de cilindri pentru nişte motoare foarte puternice, dar consumul e de câteva sute de tone pe an. Aici nu e un consum foarte mare, acela în găsim în caroserii, în structura de rezistenţă a maşinii care nu se schimbă”, explică el.

Capacitatea de producţie a TMK Artrom Slatina este în prezent de 200.000 de tone pe an, dar există dorinţa de a extinde capacitatea, în următorii cinci ani, până la 320.000 de tone. Această eventuală extindere ar implica, însă, schimbări importante în fluxul operaţional.

„Noi suntem limitaţi de diametrul maxim al ţevii pe care putem să o producem, adică 250 de milimetri. Piaţa de peste 250 de milimetri începe să devină şi mai deficitară la producţia internă şi să importe cât mai mult; cu cât mergi spre dimensiuni mai mari, intri într-o zonă care e dependentă de import. În Europa eşti intern, te mişti mult mai uşor”, spune Popescu. Spune că şi-au propus doar să retehnologizeze fabrica, nu să construiască o unitate nouă. Tehnic e posibil şi încearcă să o facem cu cât mai puţini bani. „E simplu să îţi faci un laminor, interesant e să obţii acelaşi efect cu mai puţini bani. În metalurgie, cam toate liniile de laminare sunt gândite, din start, să poată fi extinse. Noi nu am avut nevoie, pentru că am vrut să fim stabili pe gama pe care activăm. Astăzi facem 200.000 de tone şi vedem că este loc pe piaţă, prin urmare e logic să mă gândesc la o extindere.” În ceea ce priveşte costurile, acestea s-ar ridica la o valoare de „zeci de milioane”.

Compania are în total 2.330 de angajaţi, dintre care 1.500 lucrează la fabrica din Slatina. Pentru 2019, Popescu spune că va propune bugetarea a alte 60 de locuri de muncă. „De găsit îi găsim noi, am găsit noi acum doi ani 140 de oameni. Nu mai e situaţia de acum 6-7 ani, când îi luai de pe stradă, dar am început să fim şi noi mai curajoşi şi să luăm mulţi copii.” Salariul mediu, în zona operaţională, este în prezent de 4.900 de lei brut, dar costurile cu forţa de muncă vor creşte cu inflaţia plus o anumită valoare, acest lucru fiind specificat în business planul Artrom. „Am mers pe experienţă, pe nişte statistici: ca să menţin forţa de muncă aplic inflaţia plus ceva, şi din acest motiv am aplicat, inclusiv anul trecut, diverse fidelizări pentru oamenii cheie. Noi avem un nucleu de oameni, aproximativ 60% din total, cu vârste între 30 şi 50 de ani care sunt deja superspecializaţi.”

În ultimii trei ani, compania a avut cea mai mare fluctuaţie de personal din istorie, dar aceasta se situează însă sub cele din alte sectoare, specifică Adrian Popescu. „Mai sunt doar trei uzine de genul acesta în România, pe tehnologie de ţeavă; ce să facă omul ăla, unde să se ducă? Dar ca să dea randament, trebuie să ştii să îl ţii în piaţa forţei de muncă”, încheie Adrian Popescu.