Cum se va modifica harta spitalelor din Bucureşti: Autorităţile promit cinci spitale noi în Capitală/ SRI vrea să-şi construiască propria unitate medicală

Autor: Nicolae Oprea Postat la 03 martie 2018 91 afişări

În ultimele şase luni, autorităţile locale din Bucureşti s-au întrecut în anunţuri în ceea ce priveşte construcţia de spitale, astfel încât pe harta unităţilor spitaliceşti din Bucureşti s-au adăugat patru spitale noi, deocamdată, doar pe hârtie. Şi SRI vrea să construiască o unitate medicală.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a făcut recent un pact politic în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) în ceea ce priveşte terenul pentru construirea Spitalului Metropolitan, reuşind să obţină un vot favorabil din partea consilierilor PNL. În schimbul votului, primarul general a promis că PMB va construi alte două spitale, la cererea PNL, în sectoarele 3 şi 6 din Capitală.

Astfel, pe lângă Spitalul Metropolitan, a cărui investiţie va fi de 300 de milioane de euro, bani de la buget, şi care ar urma să fie construit în nordul Capitalei, în Pipera, Municipalitatea vrea să construiască alte două spitale, în sectoarele 3 şi 6.

În ceea ce priveşte cele două spitale cerute de PNL, planurile sunt într-o fază incipientă, nefiind stabilite nici măcar locaţiile unde vor fi ridicate.

„Avem nişte terenuri, dar până nu stabilim clar pe care îl vom folosi, nu facem nimic public, pentru a nu se ivi discuţii sau speculaţii imobiliare”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Gabriel Mutu, primarul sectorului 6.

Pe lângă spitalul pe care Municipalitatea ar putea să-l construiască în sectorul 6, pe harta din vestul Bucureştiul va mai fi ridicată o unitate medicală, respctiv Spitalul SRI.

„Tot în sectorul 6 va funcţiona şi Spitalul SRI, după ce sediul actual al Serviciului a fost retrocedat”, mai susţine Gabriel Mutu. Potrivit unei hotărâri a CGMB din 2015, SRI a primit, pentru construirea unui spital, un teren pe Bulevardul Vasile Milea din sectorul 6.

De asemenea, şi primăria sectorului 1 are în plan construirea unui spital în nordul-vestul Capitalei, mai exact pe Şoseaua Bucureşti- Târgovişte.

„Primăria Sectorului 1 continuă procedurile de construire a celui mai modern spital din Bucureşti. Potrivit proiectului de buget, aprobat în Consiliului Local, Primăria Sectorului 1 va aloca, în acest an (n.r. – 2018), sumele necesare pentru elaborarea studiului de fezabilitate la noua unitate medicală. Până în prezent, a fost elaborat studiul de prefezabilitate şi a fost depus, spre aprobare, la Primăria Municipiului Bucureşti, Planul Urbanistic Zonal”, anunţa, la mijlocul lunii februarie, primăria sectorului 1.

Potrivit sursei citate, spitalul ar urma să fie construit în baza unui protocol de colaborare dintre primăria sectorului 1 cu Ministerul Sănătăţii, încheiat în toamna anului trecut.

„Primăria Sectorului 1 va construi, pe un teren de 7,2 ha, situat pe Şoseaua Bucureşti-Târgovişte nr. 10, un spital de urgenţă de categoria 1A, care va beneficia de toate specialităţile medicale. Aici, vor fi relocate Spitalul de Urgenţă Floreasca, Spitalul de Arsuri şi Institutul Naţional pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului <<Alessandrescu-Rusescu>>”, mai precizează reprezentanţii primăriei sectorului 1 din Capitală.

Porivit directorului medical al Spitalului de Arşi din Bucueşti, Cristian Niţescu, viitorul spital de pe Şoseaua Bucureşti- Târgovişte va fi unul foarte performant şi dotat cu cele mai noi tehnologii.

„Deocamndată, proiectul este în stadiu de prefezabilitate. După aceea, va fi studiul de fezabilitate, şi atunci vom putea vorbi despre detalii tehnice, precum numărul clădirilor, sau câte etaje va avea spitalul. Noi participăm frecvent la şedinţele cu primăria sectorului 1 şi desigur că ne dorim să funcţionăm într-un alt sediu, nou şi modern. Vor să facă un spital de gradul 1A, adică foarte performant, care să aibă toate specializările, şi un centru de arşi în adevăratul sens al cuvântului, cum România nu a avut niciodată”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cristian Niţescu, directorul medical al Spitalului de Arşi din Bucureşti.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SPITALE,
PRIMĂRIE,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.