Înainte să plece în călătorie, Aaron Hirschhorn, un tânăr britanic, şi-a lăsat labradorul într-o canisă. „Când m-am întors aveam de plătit 1.400 de dolari, iar Rocky era vizibil traumatizată. S-a ascuns sub birou timp de trei zile”, a declarat acesta publicaţiei BBC. Experienţa l-a determinat să pună bazele unei afaceri.

Aşa a decis să fondeze compania Santa Monica Dog Vacay, pentru a pune în legătură proprietarii de câini cu familiile gazdă, în loc de canişele tradiţionale. Familia Hirschhorn a găzduit în casa lor circa 110 câini în primul an şi au câştigat 35.000 de dolari, folosiţi pentru dezvoltarea unui site web. Gazdele DogVacay, acum în număr de 35.000, sunt în mod normal proprietari de câini, spune Hirschhorn. Ca o măsură de sigurnaţă, proprietarii pot opta pentru a primi zilnic fotografii cu animalelor lor. Site-ul oferă posibilitatea de a analiza profilurile gazdelor şi locaţiile, dar şi de a rezerva şi plăti online.

Aceasta este una dintre multitudinea de firme ce se bazează pe economia de tip „sharing” în care oamenii „împrumută” de la case, maşini sau servicii, în ideea de a reduce costurile, risipa şi de a trăi mult mai sustenabil. Uber şi Airbnb sunt două mari exemple globale de succes pentru acest fenomen. Generaţiile mai tinere, în special, nu consideră necesară achiziţionarea unor bunuri sau servicii, dacă le pot închiria.

De exemplu, când Daan Weddepohl din Amsterdam şi-a pierdut toate bunurile într-un incendiu, a trebuit să împrumute tot ce avea nevoie de la prieteni. Iar dezastrul l-a impulsionat să creeze Peerby, o aplicaţie ce permite închirierea sau împrumutarea unor lucruri de la vecini, pe o perioadă scurtă. „O bormaşină este folosită, în medie, între nouă şi 17 minute de-a lungul vieţii. Mai mult, ne folosim 80% dintre lucruri o dată pe lună”, spune Weddepohl.