Preşedintele BCE, Mario Draghi, a justificat reducerea dobânzii prin inflaţia mult prea scăzută în zona euro (0,7% în octombrie - minimul ultimilor patru ani, faţă de 1,1% în septembrie şi o ţintă de 2% fixată de BCE), care reprezintă un corolar al activităţii economice modeste (creştere economică de 0,3% în T2) şi al creditării slabe.

Italia şi Franţa au cerut în repetate rânduri BCE să combată aprecierea excesivă a euro, cu efect clar negativ asupra economiilor zonei, mai ales în contextul în care dolarul continuă să fie susţinut de faptul că Rezerva Federală a SUA amână de la o lună la alta încetarea programului de susţinere a economiei cu bani de la tiparniţă.

Mario Draghi vrea să evite însă capcana în care a căzut Rezerva Federală, respectiv şantajul pieţelor financiare, care duc pieţele de acţiuni în jos de fiecare dată când raportările federale arată că un indicator economic s-a îmbunătăţit şi, deci, programul de stimulare monetară din partea băncii centrale nu-şi mai are rostul. Mai exact, Draghi a sugerat că BCE are încă destule arme în tolbă şi că este suficient ce face acum (e vorba de reducerea dobânzii şi de prelungirea până la jumătatea lui 2015 programul de credite ieftine pentru bănci) spre a combate pericolul unei perioade prelungite de "inflaţie scăzută", de fapt de deflaţie în Europa.

Au apărut însă voci, mai ales de partea cealaltă a Oceanului, care susţin că există riscul ca abordarea prudentă a lui Draghi să nu fie suficientă (ţinând cont de distanţa mare de la o inflaţie de 0,7% până la ţinta de 2%) şi că e posibil ca în cele din urmă şi BCE să fie silită să recurgă la un program de relaxare monetară perpetuat sine die, după modelul Fed.