Dacian Cioloş: “Inamicii României sunt în interiorul ţării”, nu la Bruxelles

Postat la 26 ianuarie 2017 309 afişări

România, ţara noastră este în pericol. Nu prea realizăm, nimeni nu a trăit ceea ce se va întâmpla săptămâna viitoare când va fi aprobată ordonanţa de graţiere: zeci de primari, consilieri, parlamentari, funcţionari publici, vor scăpa de închisoare, anchete, dosare şi vor rămâne şi cu banii. Este o prostie să le dai crezare la televizunea Antena 3 (condusă de un condamnat şi turnător la Securitate) şi Romania TV (condusă de un infractor fugit)

Dacian Cioloş: “Inamicii României sunt în interiorul ţării”, nu la Bruxelles

Pe Facebook, fostul premier al României, Dacian Cioloş, a scris: „România se străduieşte de ani de zile să arate că este în măsură să-şi asigure independenţa Justiţiei şi Statul de Drept şi când, în sfârşit, acest lucru se întâmplă, o mână de politicieni încearcă să submineze această realizare.

Anul trecut am făcut paşi hotărâţi înainte pentru consolidarea progreselor în Justiţie şi pregătirea asumării instituţionale a acestui proces, iar direcţia corectă este punctată în raportul MCV.

De altfel, în 2016 am făcut şi demersuri diplomatice susţinute pentru a explica progresele obţinute şi chiar am primit asigurări că renunţarea la acest mecanism de monitorizare pe Justiţie se apropie.

Reformele în Justiţie nu sunt realizate pentru a face pe plac Comisiei Europene sau altor state, ci pentru ca România să-şi asigure, fără o monitorizare externă, o justiţie care funcţionează independent şi eficient, în interesul cetăţenilor, pentru a consolida democraţia şi dezvoltarea economică a ţării. O justiţie care să se afle în afara unor interese de grup şi imposibil de timorat de politicieni aflaţi vremelnic la putere.

Din păcate, ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile, arată că “inamicii României” pe acest subiect erau în interiorul ţării nu în afara ei, cum în mod fals au lăsat unii să se înţeleagă.

Protestul în stradă al atâtor mii de români a arătat că progresele obţinute în lupta anticorupţie nu mai pot fi şterse cu buretele, pe ascuns, prin Ordonanţe de urgenţă scrise cu dedicaţie pentru o mână de politicieni.

Cititi mai multe pe www.romaniabuni.info

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.