Dan Diaconescu a dat explicaţii la DNA cu privire la licitarea acţiunilor Oltchim
Dan Diaconescu s-a prezentat, luni, la DNA pentru a da explicaţii cu privire la licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei (45 milioane de euro), cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat, deşi nu a dovedit că deţine această sumă.
Diaconescu a venit însoţit de doi avocaţi, spunând că nu ştie pentru ce a fost chemat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). El a mai spus că fostul şef al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Remus Vulpescu "este labil psihic". Dan Diaconescu a declarat la ieşirea de la DNA, că a aflat conţinutul plângerii formulate împotriva sa legate de licitarea acţiunilor Oltchim, urmând a reveni în faţa procurorilor după ce reclamaţia sa se va conexa cu cea a lui Remus Vulpescu. În 22 octombrie, fostul şef al OPSPI, Remus Vulpescu, a dat o amplă declaraţie în faţa procurorilor anticorupţie în legătură cu eşecul privatizării Oltchim, arătând că, atunci când a apărut oferta lui Dan Diaconescu, statul era în proceduri de aducere de fonduri pentru plata angajaţilor şi repornirea unităţii.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro