Dăncilă, UMILITĂ în Elveţia: Străluceşte prin SUPUNEREA deplină faţă de Dragnea şi printr-o INCOMPETENŢĂ siderantă!
Cotidianul elveţian Tribune de Geneve o prezintă în cuvinte puţin măgulitoare pe Viorica Dăncilă, într-un articol în care creionează un portret puternic al liderului PSD Liviu Dragnea, care a început marţi o vizită în Confederaţie şi care este descris drept un „politician puternic şi controversat”.
Cotidianul elveţian arată că vizita lui Liviu Dragnea are loc în condiţiile în care la Bucureşti ar fi putut fi pronunţată sentinţa în dosarul în care este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual (sentinţa a fost amânată pentru 8 iunie, n.r.) şi notează că nici la precedentul termen Dragnea nu s-a prezentat, deoarece a apărut o vizită surpriză la invitaţia premierului Benjamin Netanyahu.
Tribune de Geneve arată că Dragnea este în vizorul unei anchete a Oficiului european antifraudă şi că a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare în 2016 în dosarul Referendumul, o condamnare care l-a împiedicat să devină prim ministru, după victoria zdrobitoare de la alegerile parlamentare din 2016: „Preşedintele Klaus Iohannis şi-a afirmat atunci voinţa de a nu numi un premier condamnat penal. Dar e singurul atu pe care preşedintele îl are în mânecă”. arată Tribune de Geneve, care subliniază liderul PSD este cel care „conduce dansul” în ultimul an şi jumătate în România.Cotidianul elveţian vorbeşte despre „spiritul combativ” al lui Liviu Dragnea care i-a permis să reziste la presiunile judiciare şi la cei care vor să îl vadă răsturnat de la putere.
Cititi mai multe pe www.gandul.info
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro