De ce a fost condamnat autorul masacrului de la Perla, Gheorghe Vlădan, la închisoare pe viaţă. Motivarea instanţei
TB notează, în motivarea deciziei prin care autorul masacrului de la Perla, Gheorghe Vlădan, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, că pedeapsa se impune în raport cu rezonanţa deosebit de negativă a faptelor, calitatea inculpatului de angajat al MAI şi periculozitatea deosebită a acestuia.
"În raport cu urmările produse şi care se puteau produce, cu rezonanţa deosebit de negativă a faptelor în cadrul colectivităţii faţă de numărul mare de persoane supuse acţiunii de ucidere, cu împrejurarea că inculpatul era salariat al unei instituţii publice (Ministerul Administraţiei şi Internelor - n.r.) însărcinată printre altele cu apărarea vieţii şi integrităţii corporale a tuturor persoanelor, precum şi cu periculozitatea deosebită a inculpatului, care deşi avea neînţelegeri cu soţia, a înţeles să-şi îndrepte acţiunea criminală şi asupra altor persoane absolut nevinovate aflate întâmplător în incinta salonului (...), tribunalul apreciază că se impune aplicarea faţă de inculpat a pedepsei detenţiunii pe viaţă şi a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a,b C.p. pe o durată de 10 ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, singura pedeapsă în măsură să asigure atingerea scopului preventiv", arată Tribunalul Bucureşti (TB), în motivare.
Instanţa a reţinut, în ceea ce priveşte infracţiunile de omor, că Vlădan "a acţionat cu intenţie directă, în condiţiile în care a prevăzut rezultatul faptelor sale, uciderea persoanelor aflate în Salonul (...), şi a urmărit acest rezultat".
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=10704376&pid=341)
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro