De ce cheltuiesc părinţii mai mulţi bani decât îşi pot permite, atunci când la mijloc sunt copiii lor

Autor: Dan Straut Postat la 10 decembrie 2017 130 afişări

Părinţii sunt categoria de consumatori cea mai vulnerabilă la presiunea socială, fiind forţaţi să cheltuiască pentru copiii lor un buget mai mare decât îşi pot permite, arată datele ediţiei pe 2017 a European Consumer Report.

„Patru din zece părinţi au experimentat presiune în ultimul an, simţindu-se fortaţi de către contextul social să cumpere pentru copiii lor lucruri cu care nu erau financiar confortabili. Doar 3% dintre aceştia au rezistat presiunii şi au decis să achiţioneze doar ceea ce era prevăzut în buget”, arată autorii raportului.

Studiul European Consumer Report este realizat de compania de credit management Intrum, reprezentată în România de către Top Factoring.

„Datele analizate demonstrează că un grup vulnerabil expus unei presiuni sociale poate duce la o îndatorare nesănătoasă pe termen lung. Cu toate opţiunile de plată care există în momentul de faţă şi luând în considerare presiunea socială raportată la nivel general, misiunea noastră este de a investi în sporirea încrederii şi în educarea generaţiilor prezente şi viitoare atunci când vine vorba despre un consum sustenabil”, declară Mikael Ericson, CEO şi preşedinte Intrum.

Raportul mai arată că în special părinţii tineri cu vârste între 18-34 ani sunt foarte vulnerabili, 5 din 10 simţind constant o presiune a societăţii atunci când vine vorba despre cumpărături efectuate pentru copiii lor.

Reţelele de socializare joacă, de asemenea, un rol important în crearea presiunii asupra consumatorilor moderni. 65% din românii intervievaţi au fost de acord cu afirmaţia „Reţelele de socializare mă fac să cumpăr mai mult decât aş avea nevoie”. La nivel european, media celor care au răspuns afirmativ la această întrebare este de doar 39%.

Referitor la depăşirea cheltuielilor, analiza arată o creştere masivă a cumpărăturilor pe credit. „Aproape fiecare al patrulea român (35%) crede că este în regulă să cumpere bunuri precum televizoare, calculatoare sau telefoane pe credit, acest trend înregistrând o creştere susţinută în ultimii doi ani”, mai arată autorii studiului.

„În România, uzanţa părinţilor de a depăşi bugetul alocat atunci cînd vine vorba despre cumpărături pentru copiii lor este mai mare faţă de restul europenilor. Cifrele arată o discrepanţă faţă de media europeană la acest capitol, iar diferenţa va putea fi estompată doar prin educare, respectiv prin îmbunătăţirea managementului finanţelor personale şi ale familiei”, declară Cătălin Neagu, director general Top Factoring.

„Presiunea asupra părinţilor, subliniată de raport, este una delicată şi îngrijorătoare. De aceea, principiile de bază pe care se poate aşeza o educaţie financiară şi administrarea unui buget ar trebui să fie parte din materia de studiu de la şcoală, încă de la vârste mici. Multe ţări europene au introdus aceste informaţii în curricula şcolară şi cred că şi la noi există capacitatea de a găsi un echilibru între precauţie şi investiţie sustenabilă”, adaugă acesta.

În cadrul studiului European Consumer Payment Report, ediţia 2017, au fost culese răspunsurile a 24.401 respondenţi cu vârste între 18 şi 65 de ani din 24 de ţări europene. În România, întrebările au fost adresate unui eşantion de 1.000 de repondenţi, dintre care 48% bărbaţi şi 53% femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani, peste 75% dintre aceştia având studii superioare şi fiind salariaţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CHELTUIELI,
CREDITE,
PLĂŢI

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.