De ce importă Dubai nisip. "Am fost şocat să aflu că oamenii se bat pentru nisip"
„Am fost şocat să aflu că oamenii se bat pentru nisip. Lucrez de peste 20 de ani în sectorul dedicat mediului înconjurător, dar nu mă aşteptam ca nisipul să fie o resursă atât de disputată”, a declarat Pascal Peduzzi, cercetător în cadrul Naţiunilor Unite.
Peduzzi se afla în Jamaica în urmă cu şase ani studiind eroziunea plajelor când localnici i-au spus că oamenii mafiei locale veneau pe plajă în mijlocul nopţii şi luau nisip cu sacii, informează BBC.
Piaţa de nisip şi pietriş din SUA a fost evaluată la 8.3 miliarde de dolari anul trecut, potrivit USGS. Iar cererea pentru nisip va creşte cu până la 5.5% în fiecare an până în 2018, conform unui raport din decembrie 2014 al Freedonia Group.
Cererea de nisip a crescut foarte mult în special în China şi India. Dezvoltările de clădiri noi, baraje, poduri şi drumuri în China au crescut foarte mult cererea pentru nisip. De fapt, s-a utilizat mai mult nisip în China în ultimii patru ani decât a folosit SUA în ultimul secol, potrivit lui Peduzzi.
Nisipul este utilizat ca material de construcţii încă din anul 3500 î. Ch. Iar odată cu boom-ul global din construcţii şi cererea de nisip a explodat. În 2014 aproximativ 196 milioane de tone de nisip şi pietriş au fost utilizate pe glob, potrivit US Geological Survery. După apă, nisipul este cea mai folosită resursă naturală. Acesta se regăseşte în filtre, ecrane de smartphone-uri şi chiar pasta de dinţi.
Chiar şi Emiratele Arabe Unite au importat nisip, pietriş şi pietre în valoare de 456 milioane de dolari în 2014, potrivit Naţiunilor Unite. De ce? Deşi Dubaiul se află în inima deşertului, nisipul de acolo nu poate fi folosit la construcţii deoarece este mult prea fin.
În State cererea de nisip a crescut foarte mult din cauza fracturării hidraulice (fracking) pentru că prin această tehnologie de foraj este utilizată foarte multă apă, nisip şi chimicale. Din 2011 până în 2014, cererea de nisip pentru fracking a crescut de la 24 milioane de tone la 59 milioane de tone, însă a scăzut la 50 milioane de tone în 2015.
Plajele de pe glob s-au micşorat cu 40 de metri din 1968 până în 2008, este de părere Pascal Peduzzi.
„Încă avem foarte mult nisip, dar pentru că îl utilizăm atât de mult nisipul ar putea deveni o resursă pe cale de dispariţie. Nu spun că nu ar mai trebui să folosim nisip, ci doar să fim mai conştienţi în utilizarea acestuia”, spune Peduzzi.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro