De ce nu îi mai interesează pe tineri CĂSĂTORIA şi COPIII. Ce cred că este mai important pentru viitorul lor
Noile generaţii au alte priorităţi. Studiile şi statisticile care analizează comportamentul social şi economic al tinerilor arată că interesul arătat întemeierii unei familii a scăzut considerabil, în vreme ce educaţia şi cariera au devenit punctele centrale de interes.
Potrivit unui birou de recensământ din S.U.A., millennialii americani au un set diferit de valori în privinţa temelor sociale şi economice, faţă de generaţiile precedente.
Raportul a comparat date privitoare la relaţii, educaţie şi realizările economice ale americanilor cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani, cu grupuri din aceeaşi categorie de vârstă, din anul 1975.
Potrivit raportului citat de Time, „majoritatea tinerilor americani cred acum că educaţia şi realizările economice sunt aspecte extrem de importante ale maturităţii şi mai mult de jumătate (55%) consideră că mariajul şi copiii nu reprezintă paşi atât de importanţi. Această mentalitate diferă de valorile de acum 40 de ani. În 1975, opt din zece persoane se căsătoreau până la vârsta de 30 de ani. Acum, acelaşi număr de persoane se căsătoreşte până la vârsta de 45 de ani”.
Femeile se fac, de asemenea, remarcate. În ultimii 40 de ani, femeile au înregistrat „câştiguri economice considerabile” şi progrese în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă, în timp ce colegii lor de sex masculin au înregistrat un declin. Doar 14% din femeile moderne sunt în prezent casnice, comparativ cu 43%, câte erau în 1975.
Stereotipul conform căruia tinerii din noua generaţie locuiesc cu părinţii este şi el adevărat. Unul din trei tineri americani (în total aproximativ 24 de milioane), locuiesc cu părinţii lor sau în căminele studenţeşti.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro