De ce scad acţiunile UiPath?

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 12 octombrie 2021 402 afişări

De ce scad acţiunile UiPath?

Cu 16,8% s-au depreciat acţiunile UiPath (simbol bursier PATH) în septembrie, pe o bursă americană în scădere cu 5%, declinuri pe care analiştii le pun în contextul unui anunţ al băncii centrale cu privire la reducerea programelor de cumpărare de bonduri, scrie Motley Food, citat de Nasdaq.com.

Acţiunile PATH au deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi cu un minus de 1,6%, continuând minimul istoric anunţat ieri.

Totuşi, în calitate de companie de software axată pe creştere, UiPath – prima companie din România care a ajuns pe Wall Street – ia în vizor o evaluare cât mai ridicată. Chiar dacă societatea a raportat rezultate trimestriale puternice la începutul lui septembrie, datele nu au fost suficente pentru a stârni interesul investitorilor.

În ceea ce priveşte trimestrul 2 din anul fiscal 2022, care s-a încheiat pe 31 iulie, UiPath a întrecut aşteptările analiştilor cu privire la venituri, plus 40%, şi profiturile nete pe acţiune (EPS – earnings per share). Însă cei doi indici au fost mai puţini importanţi prin comparaţie cu ceea ce UiPath numeşte annualized renewal run-rate (ARR), care a crescut cu 60% la 726,5 milioane de dolari.

ARR este un indicator utilizat adesea de grupurile de software ca serviciu (SaaS) pentru a arăta la ce venituri se poate aştepta compania pe baza abonamentelor. Totodată, clienţii au petrecut – în medie – cu 44% mai mult timp folosind software-urile UiPath, ceea ce sugerează că produsele companiei aduc valoare clienţilor.

În prezent, analiştii identifică greu principala problemă a companiei, întrucât UiPath se încadrează într-un ARR estimat între 796 milioane de dolari şi 798 milioane de dolari pentru trimestrul actual, ceea ce reprezintă o creştere trimestrială de doar 9,7%. Anualizate, datele marchează o rată de creştere de 40%, în scădere faţă de rezultatul trimestrului anterior – 60%. Însă este posibil ca managementul să abordeze o strategie mai conservatoare.

La sfârşitul lunii trecute, acţiunile de tip „growth” au fost afectate de o declaraţie a Rezervei Federale (Fed – banca centrală din SUA), care a indicat că ar putea reduce achiziţiile de bonduri spre sfârşitul anului, crescând astfel randamentul titlurilor de trezorerie pe 10 ani. Astfel, o rată mai mare de discount ar implica o valoare mai scăzută prescrisă viitoarelor încasări. UiPath încă pierde bani dacă luăm în calcul standardele americane GAAP (generally accepted accounting principles), în contextul în care societatea continuă să investească pentru a profita de oportunităţile pe care le oferă piaţa, aşa că a fost lovită alături de alte companii „de creştere”, dar fără profit.

Conform datelor UiPath, societatea se tranzacţionează la 30 x ARR-ul estimat pentru 2021, ceea ce ar constitui o evaluare scumpă pentru o companie tipică, însă nu la fel de scumpă pentru o companie software cu un ritm de creştere atât de bun, într-o piaţă care se va dezvolta agresiv de-a lungul următorului deceniu. Piaţa roboţilor software valora 17 miliarde de dolari în 2020, însă poate ajunge la 30 de miliarde în 2024, scrie Nasdaq.com, citând Motley Fool.

Întrebarea este dacă UiPath mai continua să inoveze. Acum, platforma sa de automatizare, care poate executa o mulţime de sarcini de business, pare să fie un adevărat hit în rândurile clienţilor. Însă managementul investeşte masiv în aşa-numita automatizare semantică, care încorporează în platformă mai multe procese AI, permiţându-i să acţioneze şi să gândească în mod critic, asemenea unui om.

Dacă managementul dezvoltă respectivul trend şi va continua să conducă piaţa RPA, ultimul declin al acţiunile UiPath s-ar putea dovedi a fi o mare oportunitate de cumpărare pentru investitorii pe termen lung.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
uipath,
declin,
actiuni,
minim,
istoric,
nasdaq

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.