Situat în inima districtului financiar din Manhattan, sediul Federal Reserve Bank of New York oferă tururi gratuite vizitatorilor. Astfel, un muritor de rând are şansa de a vizita celebrul Gold Vault, un uriaş buncăr-seif aflat la cinci etaje sub nivelul străzii în care instituţia păstrează lingouri de metale preţioase pentru băncile centrale ale lumii şi alte instituţii. New York Fed obişnuia până nu demult să fie unul dintre cei mai importanţi gardieni ai aurului naţiunilor.

Începând cu anii 1970, cantitatea de lingouri de aur deţinută la New York Fed în numele băncilor centrale şi guvernelor străine scade încontinuu. Se observă, de asemenea, şi o reducere a numărului de clienţi-bănci centrale/guverne, se arată într-o analiză a Bullionstar, cel mai mare dealer de lingouri de metal preţios din Singapore. În 1963, în seiful principal de aur erau depozitate 13.000 de tone de metal preţios sub forma a 960.000 de lingouri în numele a 70 de clienţi. În 1978, lista de clienţi a crescut la 85 de ţări.

Până la sfârşitul anilor 1990, Fed a mai rămas cu 60 de clienţi. În 2008, cifra era de 36 – bănci centrale, guverne şi instituţii internaţionale. Astfel, între 1978 şi 2008, a existat o reducere uluitoare a bazei de clienţi. În 2008 erau cu 50 de clienţi mai puţin faţă de 1978. Cea mai mare parte a aurului stocat în seifurile de sub Manhattan are o formă standard, dreptunghiulară, de „cărămidă“, ce permite lingourilor să fie aşezate cu precizie unul peste celălalt. Motivul pentru care buncărele-seif din New York erau cândva pline cu astfel de „cărămizi” strălucitoare este că majoritatea aurului deţinut de băncile centrale străine a fost achiziţionat de la Trezoreria SUA, iar acesta este aurul pe care Trezoreria americană l-a furnizat când băncile centrale şi-au convertit dolarii americani în bare de aur în timpul acestor tranzacţii. În timpul erei Bretton Woods, care a durat din anii 1940 până în anii 1960, Fed şi Trezoreria aveau şi o politică de retopire a aurului străin primit în New York în lingouri standard înainte de a-l depozita.

În 1991, în seifuri erau stocate aproximativ 315 milioane de uncii de aur. În 1997, cantitatea a scăzut la 269 milioane uncii. Până în 2004, aurul depozitat s-a redus la 226 milioane uncii. La începutul anului 2008, Fed spunea că are în custodie 216 milioane uncii de metal preţios. Începând cu anul 2012, seifurile protejau 212 milioane de uncii – aproximativ 6.700 de tone –, sub forma a 530.000 de bare de aur. În 2016, rapoartele Fed arată că instituţia păstrează în custodie mai puţin de 6.000 de tone de aur. La sfârşitul lunii ianuarie, la Fed mai rămăseseră doar aproximativ 5.750 de tone din aurul naţiunilor.

Fed New York nu dezvăluie identitatea clienţilor săi, indiferent că sunt state străine sau instituţii internaţionale, şi nici cât de mult aur deţin aceste tipuri de clienţi. Însă unele dintre aceste bănci centrale şi instituţii individuale fac comentarii sau oferă cifre generale privind tezaurul lor de aur. Singura informaţie pe care New York Fed o dezvăluie este că în 2008 au existat 36 de clienţi străini.

Spre deosebire de alte bănci centrale importante, cum ar fi Banca Angliei, Banca Franţei şi Banca d’Italia, New York Fed păstrează foarte puţin din aurul deţinătorului de aur suveran, adică Trezoreria Statelor Unite. New York Fed pretinde că păstrează 13,45 milioane uncii de aur în numele Trezoreriei SUA, dar cantitatea nu este nici cât 4% din cele 261,5 milioane de uncii de aur pe care Trezoreria Statelor Unite susţine că le are.

O listă detaliată a cantităţilor de metal preţios al Trezoreriei SUA păstrat în custodie sub Manhattan poate fi găsită într-un document al Congresului SUA din 2011. Conform acestei declaraţii de inventar, 31.204 bare de aur sunt stocate în 11 compartimente (enumerate de la A la K) în seifurile special ale New York Fed.

Probabil cel mai mare client extern al New York Fed este Fondul Monetar Internaţional, cu o cantitate depozitată estimată la peste 2.000 de tone. FMI este o instituţie financiară internaţională cu sediul în Washington. Următorul mare titular de aur a fost până în 2015 Deutsche Bundesbank, banca centrală a Germaniei, care la sfârşitul acelui an a raportat că deţine 1.347,4 de tone în seifurile din New York. După o campanie de aducere acasă a 674 de tone din aurul păstrat în străinătate (nu numai în SUA) anunţată în 2012 şi încheiată în 2017, cu trei ani mai devreme decât s-a vrut iniţial, Bundesbank mai păstrează la New York 1.236 de tone de aur. Depozitele de la Banca Franţei au fost golite complet – este vorba de 374 de tone.

Anterior, în 2000, Germania a adus acasă 931 de tone din metalul preţios depozitat la Banca Angliei, unde mai are 432 de tone, notează Reuters. Ultima campanie de relocare, în urma căreia Bundesbank a intrat în posesia a jumătate din rezervele sale totale, a costat aproape 7 milioane de euro. Pentru a-şi convinge cetăţenii că aurul ţării există şi este în siguranţă, banca centrală a Germaniei a deschis în primăvara anului trecut o expoziţie cu lingouri de metal preţios din rezerva ţării. Numele cărţii care a însoţit evenimentul, “Aurul germanilor”, evocă devotamentul de secole al nemţilor faţă de metalul galben şi strălucitor la infinit, notează Handelsblatt. Expoziţia reprezintă, de asemenea, încununarea cu succes a operaţiuni de repatriere a aurului din New York, Londra şi Paris. Campania este urmarea unei decizii din 2012 a unei instanţe de judecată germane care a cerut verificarea rezervelor valutare ale ţării.

Au apărut între timp şi veşti că există neconcordanţe în registrele pentru aur, astfel că Bundesbank s-a simţit obligată să acţioneze. Apoi, economia germană se zvârcolea lovită de criza datoriilor din zona euro, care ameninţa chiar existenţa monedei unice. Orice putea oferi încredere în banca centrală, în economie şi în euro era binevenit.

Banca d’Italia susţine că deţine o cantitate substanţială de aur la New York, estimată la peste 1.000 de tone, echivalentul a aproape jumătate din rezervele sale. Spre deosebire de majoritatea ţărilor lumii, statul italian nu deţine aurul din rezervă, ci banca naţională. Roma spune că banca centrală este al treilea deţinător suveran de aur din lume ca mărime, după SUA şi Germania, cu rezerve de 2.452 de tone.

De asemenea, Banca d’Italia ar avea 1.199,4 tone de aur, adică jumătate din rezerve, stocate în seifurile sale de sub Palazzo Koch. Cantităţi mai mici sunt păstrate la Londra, la Banca Reglementelor Internaţionale şi la banca naţională a Elveţiei. Însă documentele de inventar al aurului nu sunt publice, astfel că cifrele sunt imposibil de verificat. Prin presa italiană circulă zvonuri că guvernul de la Roma vrea să vândă o parte din aurul băncii centrale pentru a-şi finanţa cheltuielile populiste. Odată cu aceste zvonuri au apărut şi atacuri verbale ale guvernului asupra şefilor băncii centrale şi autorităţilor de reglementare de pe piaţa financiară.

Banca centrală olandeză, De Nederlandsche Bank, păstrează 190 de tone de aur la New York Fed. În total, FMI, Bundesbank, Banca d’Italia şi De Nederlandsche Bank ar putea deţine oficial cam 80% din totalul aurului de sub Manhattan. Dacă aurul chiar este acolo, aşa cum s-au întrebat şi unii politicieni germani, realitatea poate lăsa un loc larg fanteziei. Unii spun că rezervele de aur ale Bundesbank nu mai există din anii 1960 în formă fizică în buncărele newyorkeze, ci doar în registrele de contabilitate. Campania Bundesbank arată că cel puţin o parte din el există, sau că Fed poate găsi rapid înlocuitori.

Aurul reprezintă 70% din rezervele valutare ale Germaniei, ţară care deţine 1,8% din aurul lumii.

În noiembrie 2014, banca centrală olandeză a anunţat că a repatriat aproximativ 122 de tone din aurul său depozitat la New York Fed. Banca mai are acolo aproximativ 190 de tone de aur.

Printre alte bănci centrale care sunt cliente ale New York Fed se numără Riksbank din Suedia (13,2 tone de aur sau 11% din rezervele sale totale), banca centrală a Finlandei (8,8 tone, 18% din rezerve), Banca Greciei, Banca Reglementelor Internaţionale, Banca Centrală Europeană şi băncile centrale din Afganistan şi Ghana.

Anul trecut, presa turcă, în mare parte controlată de guvern, sugera că Turcia şi-a adus acasă toată rezerva de aur păstrată la banca centrală americană. Astfel, guvernul turc ar fi repatriat din SUA 220 de tone de metal preţios începând cu 2017. Analiştii spun că manevra a avut o cauză mai degrabă politică decât economică, Ankara încercând astfel să trimită Washingtonului un avertisment că moneda turcă are prioritate. Cele două părţi s-au aflat într-un conflict comercial şi diplomatic în urma căruia lira turcească s-a prăbuşit, producând o criză financiară vizibilă şi astăzi.

Economia turcă este în recesiune. Conflictul cu SUA încă nu s-a stins. Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a cerut anul trecut ca împrumuturile de la FMI să fie date în aur şi nu în dolari, aceasta pentru binele statelor şi naţiunilor presate de dolar, potrivit Kitco News, divizia de ştiri a unuia dintre cei mai mari retaileri de monede şi bare din aur din lume.

Şi Ungaria a anunţat anul trecut cu mândrie repatrierea rezervelor de aur. Este vorba de 3 tone, păstrate la Londra. Cantitatea este foarte mică în comparaţie cu cele ale altor state, însă până în toamnă banca centrală şi-a înzecit rezervele, de la 3,1 tone la 31,5 tone de aur, nivel similar celui din urmă cu 70 de ani. Budapesta a justificat repatrierea prin boostul de încredere pe care îl dă pe pieţe.  

De ce naţiunile şi băncile centrale şi-au lăsat comorile în paza Fed New York? În primul rând America a fost în cele două războaie mondiale şi în timpul Războiului Rece un teritoriu sigur, departe de raza de acţiune a Armatei Roşii. Apoi, Fed New York este unul dintre cei patru depozitari de aur desemnaţi ai FMI, ceilalţi trei fiind Banca Angliei, Banca Franţei şi banca centrală a Indiei din Nagpur.

În 1976, ultima dată când FMI a raportat oficial defalcat depozitele sale de aur, instituţia deţinea 107 milioane de uncii de aur, dintre care aproximativ 3.300 de tone (70%) în New York, 29 milioane uncii (19%) în Londra, 12,5 milioane de uncii (8%) la Paris şi 4,6 milioane uncii (3%) în India. În perioada 1976-1979, FMI a vândut 50 de milioane de uncii din rezervele sale de aur, 25 de milioane de uncii prin licitaţii şi 25 de milioane de uncii prin distribuiri către membrii săi. Cel puţin 1.000 de tone din aurul care a făcut obiectul acestor licitaţii / distribuiri au provenit din New York, ceea ce ar însemna că peste 2.000 de tone de aur sunt încă în seifurile din New York, presupunând că vânzările de aur efectuate de FMI în 2010-2011 s-au făcut din stocuri din afara Fed.