De la viticultură la IT. Cum s-a reinventat o companie care exporta vin pentru URSS în perioada comunistă
Vinalcool Bacău, compania care în perioada comunistă producea 100-150 de vagoane de vin lunar şi le trimitea în URSS, a trecut de la insolvenţă, la investiţii în imobiliare şi IT. Care este povestea companiei?
Vinalcool Bacău, unul dintre cei mai mari producători de vin înainte de Revoluţie şi a cincea întreprindere agricolă de stat din România, cumpărată de Lucian Ciubotaru în 2005, moment în care se afla în insolvenţă şi cu datorii 65 de miliarde de lei, vrea să se reinventeze şi pariază pe imobiliare şi IT. Singura legătură cu viticultura rămâne colecţia de vinuri Nicolae’S, a lui Nicolae Ceauşescu, din vinoteca fondată în anul 1967, pe care compania încă o deţine. „Viitorul companiei noastre, în contextul actual, arată că avem de lucru în perfecţionarea unor domenii la care înaintea pandemiei nici nu ne-am fi gândit. În viitorul imediat, vechiul Vinalcool va sfârşi, probabil, ca nume, dar o va face cu siguranţă generând un mare nume în industria de software”, povesteşte Lucian Ciubotaru, CEO al Vinalcool, de profesie economist. În prezent, compania are afaceri în agricultură, imobiliare şi IT. Exploatează o fermă de aproximativ 500 de hectare de teren agricol şi are în portofoliu brandurile de băuturi nonalcoolice Fresh din Mere de Iteşti, Cireşe de Iteşti şi Cămara din Iteşti şi anul acesta va scoate pe piaţă un brand nou. „Intenţia noastră este de a dezvolta o industrie uşoară, bazată pe finanţări cu fonduri europene. Cercetăm şi posibilitatea creşterii unui lot de bovine din rase de carne, pentru care este mare căutare”, spune Ciubotaru.
Ce a fost...
„Vinalcool, fabrica de vinuri din Bacău, obţinea cantităţi cuprinse între 100-150 de vagoane de vin lunar, iar în ultima perioadă a existenţei acesteia, îşi diversificase producţia cu rachiuri, coniac, lichioruri, ape minerale, diferite sortimente de sucuri naturale şi a fabricat prima şampanie din România pentru copii, exportată şi către parteneri din Moscova”, povesteşte Lucian Ciubotaru. Antreprenorul adaugă că marii clienţi externi ai Vinalcool Bacău erau Japonia, Cehia, Slovacia, Iugoslavia, Polonia, Albania, China şi URSS. După 1990, compania a fost privatizată şi pachetul majoritar de acţiuni a ajuns la concernul turc Pakmaya-Hasmaya, iar capacităţile de producţie au fost vândute şi angajaţii concediaţi, compania ajungând pe marginea falimentului. „Am preluat prima acţiune şi apoi, pas cu pas, pachete din ce în ce mai consistente de acţiuni când nimeni nu mai dădea o şansă de supravieţuire Vinalcoolului. Apoi am cumpărat la licitaţie publică, prin intermediul Bursei de Valori Bucureşti, pachetul majoritar. Astăzi am o satisfacţie enormă pentru am făcut faţă acestei provocări”, susţine Lucian Ciubotaru. Iniţial, el a încercat să repornească producţia de vinuri şi spirtoase, cu reţete şi branduri proprii, dar a eşuat şi a hotărât să transforme baza centrală a companiei, un teren de aproximativ trei hectare, în centru logistic, unde găzduieşte în prezent companii precum MegaImage, Coriolan, Raffaelo Art, AdStill, Molkerei, Nortek, Pelle-Industria Vernici, Cizmărie şi Nortek Trust.
Citiţi articolul integral pe Business MAGAZIN
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro