Decizie definitivă: Alina Bica, eliberată din penitenciar şi plasată în arest la domiciliu
Alina Bica, aflată în arest preventiv din 2 septembrie, va fi eliberată din Penitenciarul Târgşor şi judecată în arest la domiciliu, a decis, luni, definitiv, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
Ca urmare a deciziei de luni a instanţei, va fi eliberat şi Şerban Pop, arestat în acelaşi dosar tot pe 2 septembrie.
Instanţa supremă a dispus, pe 22 octombrie, înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu pentru fosta şefă a DIICOT Alina Bica şi fostul şef al ANAF Şerban Pop, în dosarul în care sunt judecaţi pentru fapte de corupţie legate de soluţionarea favorabilă a unui dosar al omului de afaceri Horia Simu.
Procurorii DNA au constastat decizia, însă luni instanţa supremă le-a respins contestaţia, astfel că Bica şi Pop vor fi judecaţi în arest la domiciliu.
Totodată, ICCJ a respins şi cererea Alinei Bica de înlocuire a măsurii arestării preventive cu controlul judiciar.
Astfel, Alina Bica şi Şerban Pop sunt obligaţi ca, în perioada arestului la domiciliu, să nu părăsească imobilul în care locuiesc, fără încuviinţarea instanţei, să se prezinte în faţa anchetatorilor şi judecătorilor ori de câte ori sunt chemaţi şi să nu comunice, direct sau indirect, între ei, cu inculpatul Horia Simu şi cu martorii din dosar.
În 25 septembrie, procurorii DNA i-au trimis în judecată, în stare de arest, pe fosta şefă a DIICOT Alina Bica şi pe fostul şef al ANAF Şerban Pop, pentru luare de mită şi, respectiv, complicitate la dare de mită pentru soluţionarea favorabilă a unui dosar al omului de afaceri Horia Simu, acesta fiind şi el acuzat în cauză, pentru dare de mită.
Potrivit rechizitoriului, în 2014, Şerban Pop a primit de la Horia Simu aproximativ 230.000 de euro, cash şi sub forma a două contracte de consultanţă judiciară, pentru a interveni la conducerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în scopul soluţionării favorabile a unui dosar penal al omului de afaceri.
"La data de 8 noiembrie 2014, inculpata Bica Alina Mihaela în calitate de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a primit, pentru sine, în mod indirect, printr-un intermediar (martor denunţător în cauză), suma de 17.500 euro din totalul sumei de 20.000 euro, pe care acesta din urmă, în calitate de interpus, a primit-o de la inculpatul Pop Şerban. Suma de 20.000 euro a reprezentat o parte din totalul sumei de aproximativ 230.000 euro ce a fost dată de omul de afaceri în tranşe, pe parcursul a 8 luni, în cursul anului 2014, inculpatului Pop Şerban, pentru ca acesta să o remită în scopul menţionat mai sus", au precizat procurorii în rechizitoriu.
Anchetatorii susţin că, în schimbul banilor, Alina Bica a înlocuit procurorul care instrumenta dosarul lui Horia Simu şi a făcut presiuni asupra magistratului care a preluat cauza pentru a da o soluţie de clasare în dosarul în care era urmărit penal Horia Simu. În final, în dosarul omului de afaceri, procurorul de caz a dispus o soluţie de clasare, DNA arătând că, potrivit probelor administrate în cauză, magistratul a acţionat fără vinovăţie.
Procurorii anticorupţie au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor imobile ale lui Şerban Pop şi ale Alinei Bica şi le-au pus poprire pe conturi.
Fosta şefă a DIICOT Alina Bica şi fostul şef al ANAF Şerban Pop au fost arestaţi în acest caz, pe 2 septembrie, de instanţa supremă. La începutul lunii octombrie, Alina Bica a fost transferată din Arestul Poliţiei Capitalei în Penitenciarul de Femei Târgşor, din judeţul Prahova.
Alina Bica a fost arestată preventiv şi în perioada 22 noiembrie 2014 - 21 aprilie 2015.
Bica este judecată în prezent în alte două dosare de corupţie, în care a fost arestată timp de cinci luni.
În dosarul "Bica 1", fosta şefă a DIICOT a fost trimisă în judecată, în 15 decembrie 2014, pentru că, în calitate de reprezentant al Ministerului Justiţiei în comisia ANRP, împreună cu membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, i-ar fi aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian, în 2011, despăgubiri pentru un teren de 13 hectare supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro.
Alina Bica mai are un dosar pe rolul instanţei supreme, cunoscut sub numele de "Bica 2". Această cauză a fost disjunsă din prima. În acest dosar, Alina Bica, Dorin Cocoş, Alin Cocoş, Ionuţ Mihăilescu şi fostul ministru al Economiei Adriean Videanu au fost trimişi în judecată în 25 februarie. Bica este acuzată că a luat mită un teren, în schimbul intervenţiilor pentru despăgubirile acordate lui Gheorghe Stelian, că l-ar fi favorizat pe Ovidiu Tender în dosarul Rafo-Carom şi pe Adriean Videanu în dosarul Romgaz-Interagro.
În urma unei decizii a instanţei supreme, doar ultimele două acuzaţii la adresa şefei DIICOT vor face obiectul dosarului "Bica 2".
Alina Bica a fost procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din mai 2013 până în noiembrie 2014, când a demisionat din funcţie.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro