DECLARAŢIA DE AVERE a fostului consilier al lui Sorin Oprescu: Costin Berevoianu are 13 terenuri, 11 locuinţe, trei firme, un ponton şi acţiuni de peste 350.000 de lei
Costin Berevoianu, fostul consilier al lui Sorin Oprescu, audiat la DNA, are 13 terenuri, 11 locuinţe, un ponton la Tulcea, unde are şi casă de vacanţă, trei firme şi acţiuni de peste 350.000 de lei, iar multe dintre proprietăţi sunt deţinute împreună cu Valentin Feodorov, acţionar la Iridex Group.
Potrivit declaraţiei de avere din 25 martie 2015, pe care a depus-o în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al RADET Bucureşti, Costin Berevoianu are patru terenuri agricole în suprafaţă totală de peste 235.000 de metri pătraţi în judeţele Constanţa şi Tulcea.
De asemenea, el are opt terenuri intravilane în suprafaţă totală de peste 16.000 de metri pătraţi, în Bucureşti, Costineşti, Limanu (Constanţa), Chilia Veche (Tulcea) şi la Săpata (Argeş), precum şi un alt teren extravilan de 10.000 de metri pătraţi la Râşnov, pe care îl deţine împreună cu Valentin Feodorov. De altfel, şi o parte din celelalte terenuri sunt achiziţionate şi deţinute împreună cu Valentin Feodorov.
Costin Berevoianu are şi şapte apartamente - şase în Bucureşti şi unul la Predeal. Astfel, în Bucureşti are o locuinţă de 226 de metri pătraţi (P+3), achiziţionată în 2005 şi două locuinţe de câte 123 de metri pătraţi, din 2005 şi 2006. Tot din 2006 are şi un apartament de 215 metri pătraţi, iar cel de-al şaselea apartament are suprafaţa de 59 de metri pătraţi. Apartamentul din Predeal are 85 de metri pătraţi şi a fost cumpărat în 2004. De asemenea, Berevoianu are şi o cotă de 85% dintr-un apartament de 44 de metri pătraţi dobândit prin succesiune, în 2011, în Bucureşti.
Fostul consilier al lui Sorin Oprescu a mai scris în declaraţia de avere că are jumătate dintr-o casă la Chilia Veche, în suprafaţă de 62 de metri pătraţi, care a fost achiziţionată în 2008 împreună cu Valentin Feodorov. Aceştia au împreună, tot la Chilia Veche, şi o casă de vacanţă în suprafaţă de 102 metri pătraţi pe care au cumpărat-o tot în 2008, iar în 2010 în aceeaşi localitate au luat împreună un spaţiu comercial de 750 de metri pătraţi.
De asemenea, în localitatea Săpata (Argeş), Berevoianu are o casă de vacanţă de 95 de metri pătraţi, pe care a dobândit-o în 2005 prin succesiune şi din care deţine jumătate.
Berevoianu a mai notat în declaraţia de avere că are un autoturism Dacia Logan fabricat în 2011 şi un ponton plutitor deţinut împreună cu Feodorov.
El are în conturi bancare peste 55.000 de euro, aproape 137.000 de dolari şi aproximativ 43.000 de lei. Trei dintre conturi au fost deschise în 2013, unul în 2014 şi un altul în anul 2000.
Costin Berevoianu a mai declarat acţiuni şi părţi sociale la societăţile: Fondul Proprietatea, în valoare de peste 62.000 de lei; Romgaz - peste 120.000 de lei, SNP OMV Petrom - aproape 18.000 de lei, Transgaz - 136.000 de lei şi Banca Transilvania - aproape 17.000 de lei. El a mai menţionat obligaţiuni în Ungaria de peste 25.000 de dolari şi obligaţiuni în Belarus de aproape 21.000 de dolari.
Fostul şef al regiei de apă-canal a Capitalei a acordat cinci împrumuturi, dintre care patru firmei la care este acţionar majoritat, RCB Universal SRL, valoarea împrumuturilor fiind de 185.000 de lei şi 13.000 de euro. Cel de-al cincilea împrumut, în valoare de 25.000 de lei, i-a fost dat lui Radu Costin Berevoianu.
În 2014, Berevoianu a obţinut venituri de 21.000 de lei ca preşedinte al Consiliului de Administraţie al RADET şi consilier al primarului general al Capitalei. El a mai încasat 52.000 de lei din închirierea a două apartamente şi 10.600 de lei din arenda unui teren agricol. Soţia lui Berevoianu a avut venituri de 52.000 de lei din închirierea unor apartamente şi alţi 60.000 de lei obţinuţi ca medic stomatolog.
În declaraţia de interese, fostul consilier al lui Oprescu a notat 90% din părţile sociale ale RCB Universal SRL, unde este şi administrator. De asemenea, este acţionar la societăţile Serve SA şi Nufărul SA.
Valentin Feodorov, cel împreună cu care Costin Berevoianu deţine mai multe proprietăţi, este acţionar la grupul de firme Iridex, alături de Corneliu Pascu, fost senator PC. Feodorov a fost şi director general al Iridex, precum şi vicepreşedinte al Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii. Iridex şi alte şase firme au câstigat ilegal, în 2011, contracte pentru închiderea şi ecologizarea unor mine, anunţa în 2012, în urma unui control, Ministerul Economiei, care a anulat licitaţiile respective. Instituţia preciza atunci că licitaţiile au fost organizate fără respectarea prevederilor legale, astfel încât doar anumite companii să fie declarate câştigătoare. Iridex Group are activităţi de construcţii (civile, industriale, şcoli, săli de sport, magazine), managementul deşeurilor (constructia mai multor rampe ecologice) şi irigaţii.
Costin Berevoianu, fostul şef al Regiei de apă-canal a Capitalei, şi Vlad Moisescu, fostul trezorier al PNL, au fost aduşi, joi, la DNA Ploieşti, pentru a fi audiaţi în dosarul de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, în care este vizată compania Apa Nova.
Costin Berevoianu a fost adus la DNA Ploieşti în jurul orei 13.10, la intrare el declarând că nu ştie motivul pentru care se află acolo, dar că îl va afla în urma discuţiilor cu procurorii.
După câteva zeci de minute, la sediul DNA a fost adus şi Vlad Moisescu.
Procurorii DNA Ploieşti au ridicat, joi, documente de la Apa Nova, Primăria Sectorului 1 şi Primăria Capitalei, într-un dosar care vizează fapte de corupţie ce ar fi fost comise de persoane din conducerea societăţii, printre cei vizaţi în acest caz fiind şi fostul şef al Regiei de Apă-Canal a Capitalei Costin Berevoianu, declarau surse judiciare.
Anchetatorii fac cercetări în acest caz cu privire la infracţiuni de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, dosarul vizând fapte comise în perioada 2008-2015 de către persoane din administraţia publică locală, respectiv de la Primăria Capitalei şi de la Primăria sectorului 1, dar şi de către reprezentanţi ai Apa Nova, în urma cărora a fost crescut, în mod nejustificat, preţul serviciului de furnizare a serviciilor de apă şi canalizare în Bucureşti.
De asemenea, procurorii DNA Ploieşti fac, joi, percheziţii şi la cinci locuinţe şi sedii de firme care au legătură cu faptele vizate.
Directorul general adjunct al Apa Nova, Epsică Chiru, declara că procurorii DNA au cerut ”anumite contracte pentru perioada 2008-2015” şi a adăugat, referitor la contractul de concesiune pentru servicii de furnizare apă şi canalizare în Bucureşti, că acesta a fost ”făcut în toată transparenţa”.
”În ceea ce ne priveşte nu am fost anunţaţi în legătură cu nicio audiere a vreunei persoane din cadrul Apa Nova Bucureşti. Nu se fac verificări în birouri, domnii au fost invitaţi într-una din sălile de întâlniri din sediu şi aşteaptă să li se pună la dispoziţie documentele”, a afirmat Epsică Chiru.
Întrebat dacă fostul şef al Regiei de Apă-Canal a Capitalei Costin Berevoianu are legătură cu contractul de concesiune apă-canal, el a răspuns: ”A fost un contract de concesiune care a fost făcut în toată transparenţa, sub consultanţa International Finance Corporation, care face parte din grupul Băncii Mondiale”.
Epsică Chiru a precizat Berevoianu a fost directorul general al predecesorului Apa Nova, respectiv Regia Generală de Apă Bucureşti, şi care la vremea respectivă a fost alături de persoane din conducerea municipiului Bucureşti în Comitetul de pilotaj.
De asemenea, întrebat dacă în ultimii opt ani Berevoianu a mai avut legătură cu Apa Nova, el a spus: ”Din câte ştiu eu, numai dacă presupunem o legătură ipotetică, în sensul că dânsul a fost consilierul primarului general pentru probleme de utilităţi publice, Apa Nova fiind una dintre utilităţile publice din Bucureşti”.
Costin Berevoianu a fost şef al Regiei de apă-canal a Capitalei, înainte de concesionarea acestui serviciu către compania franceză Veolia, iar ulterior a fost consilier al primarului general Sorin Oprescu şi reprezentant în Consiliul de Administraţie al RADET.
După concesionarea serviciilor de apă şi canal, Berevoianu a ocupat funcţii de conducere în cadrul Apa Nova.
Vlad Moisescu este cercetat în dosarul primarului suspendat al Sectorului 1, Andrei Chiliman, aflat sub control judiciar, privind atribuirea preferenţială de lucrări unor firme de la care aceştia ar fi primit "comisioane" de 10% din valoarea contractelor încheiate. În acest caz mai sunt cercetaţi consiliera personală a lui Chiliman, Ioana Costescu, şi consilierul local al Sectorului 1 Ion Brad.
Compania Apa Nova face parte din grupul Veolia şi furnizează servicii de alimentare cu apă şi canalizare în Bucureşti şi în alte oraşe mari din ţară, între care municipiul Ploieşti.
Apa Nova a încheiat, în anul 2000, un contract de concesiune pentru servicii de furnizare apă şi canalizare în municipiul Bucureşti, contract valabil pe o perioadă de 25 de ani.
Potrivit site-ului companiei, acţionarii societăţii Apa Nova Bucureşti sunt Municipiul Bucureşti, care deţine 16,31% din capitalul societăţii, Veolia Eau-Compagnie Générale Des Eaux, cu 73,69%, şi salariaţii societăţii, prin Asociaţia ESOP, cu 10%.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro