Deficitul comercial a urcat în 2014 cu 6,4%, acelaşi avans s-a înregistrat la exporturi şi importuri

Autor: Raluca Ghinea Postat la 09 februarie 2015 77 afişări

Deficitul comercial a urcat anul trecut cu 6,4%, la 26,84 miliarde lei (6,05 miliarde euro), în condiţiile în care exporturile şi importurile au avansat în acelaşi ritm, de 6,4%, ajungând la 233,21 miliarde lei, respectiv 260,05 miliarde lei, a anunţat luni Institutul Naţional de Statistică.

Exprimate în euro, exporturile FOB s-au plasat la 52,46 miliarde euro, în creştere cu 5,8% faţă de 2013, iar importurile CIF la 58,5 miliarde euro, în urcare cu 5,9%.

În 2013, exporturile s-au situat la 219,12 miliarde lei (49,56 miliarde euro), în timp ce importurile au ajuns la 244,35 miliarde lei (55,27 miliarde euro).

Astfel, deficitul comercial FOB-CIF a fost anul trecut de 26,84 miliarde lei (circa 6,05 miliarde euro), în urcare de la niveul de 25,24 miliarde lei (5,7 miliarde euro) consemnat în anul precedent.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra-UE28) s-a plasat la 165,75 miliarde lei (37,3 miliarde euro) la expedieri, în creştere cu 8,7%, şi de 195,94 miliarde lei (44,1 miliarde euro) la introduceri, cu 5,9% mai mari, reprezentând 71,1% din total exporturi şi 75,4% din total importuri.

Totodată, schimburile extracomunitare de bunuri (Extra-UE28) au consemnat o valoare de 67,46 miliarde lei (15,15 miliarde euro) la exporturi, cu 1,3% mai mari, şi de 64,11 miliarde lei (14,4 miliarde euro) la importuri, în urcare cu 8,1%, reprezentând 28,9% din total exporturi şi 24,6% din total importuri.

"În anul 2014, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (42,3% la export şi 35,5% la import) şi alte produse manufacturate (32,7% la export şi respectiv 30,7% la import)", se arată în comunicatul INS.

Produsele agroalimentare, băuturile şi tutunul au avut o pondere de 8,5% la exporturi şi de 7,7% la importuri, combustibilii minerali şi lubrifianţii au reprezentat 6% din exporturile anului trecut şi 9,3% din importuri. De asemenea, materiile prime şi materialele au reprezentat 5,3% din exporturi şi 3,1% din importuri, în timp ce produsele chimice şi conexe au fost importate în proporţie de 13,7%, iar exporturile au fost în proporţie de 5,2%.

În decembrie, exporturile au însumat 16,92 miliarde lei (3,8 miliarde euro) în scădere cu 1,5%, iar importurile s-au cifrat la 20,24 miliarde lei (4,54 miliarde euro), fiind mai mari cu 4,4% decât în aceeaşi lună din 2013. La valorile exprimate în euro, exporturile au scăzut cu 1,4%, iar importurile au urcat cu 4,5%.

Comparativ cu noiembrie, exporturile s-au redus cu 18,1% la valori exprimate în lei şi 18,6% la cele în euro, iar importurile au scăzut cu 10,3% în lei şi cu 10,9% în euro.

În decembrie, deficitul comercial a fost de 3,32 miliarde lei (744,9 milioane euro), în creştere cu 50% faţă de decembrie 2013, când s-a plasat la 2,21 miliarde lei (494,7 milioane euro).

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
DEFICIT COMERCIAL,
2014,
/actualitate/deficitul-comercial-a-urcat-in-2014-cu-6-4-acelasi-avans-s-a-inregistrat-la-exporturi-si-importuri-13810596
13810596
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.