Dezbaterea acordului cu creditorii în Parlamentul grec, blocată de Syriza, care riscă scindarea

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 14 august 2015 58 afişări

Dezbaterile în Parlamentul grec au fost blocate, în noaptea de joi spre vineri, în chestiuni de procedură, întârziind votul asupra acordului încheiat cu creditorii ţării, care provoacă reticenţe puternice în cadrul Partidului Syriza (la putere), ameninţat de o scindare, relatează Reuters online.

Premierul Alexis Tsipras le cere deputaţilor să aprobe un plan de salvare financiară a Greciei care presupune o înăsprire a fiscalităţii, o reducere a cheltuielilor publice şi privatizări - în schimbul unui nou împrumut în valoare de aproximativ 85 de miliarde de euro. Este vorba despre al treilea program de aducere a Greciei pe linia de plutire în cinci ani.

Acest vot permite să se afle amploarea frondei în cadrul Syriza. Disensiunile interne l-ar putea obliga pe Tsipras să convoace alegeri legislative anticipate în septembrie.

Preşedinta Parlamentului Zoe Konstantopoulou, unul dintre liderii mişcării de contestare din interiorul Syriza, a ignorat îndemnurile premierului de a accelera examinarea textului de lege privind acordul cu creditorii, pentru a permite adoptarea lui înainte de reuniunea de vineri a miniştrilor Finanţelor din zona euro, care urmează să aprobe, la rândul lor, acordul.

Dezbaterile nu începuseră încă până după miezul nopţii de joi spre vineri, din cauza unor probleme de procedură, ridicate de către Konstantopoulou, ceea ce urma să conducă la o amânare a votului cu mai multe ore.

Un vot favorabil, aproape sigur

Însă un vot favorabil nu ridică aproape nicio îndoială, în măsura în care opoziţia s-a angajat să susţină Guvernul lui Tsipras.

Premierul nu urmează, însă, să scape "nevătămat" din acest adevărat examen legislativ, având în vedere că unii deputaţii din tabăra sa îl acuză că a capitulat în faţa creditorilor internaţionali ai Grecei prin faptul că a renunţat la promisiunile cu care a fost ales - de a pune capăt politicilor de austeritate.

Scenariul unei scindări a Syriza s-a conturat joi, odată cu publicarea unui comunicat, semnat de către 12 membri ai partidului, inclusiv liderul disidenţilor - fostul ministru al Energiei Panagiotis Lafazanis.

Textul îndeamnă la o mobilizare naţională împotriva planului de ajutorare şi, fără să reclame în mod explicit o scindare a Syriza, îndeamnă la fondarea "unei mişcări unite care să justifice dorinţa poporului de democraţie şi justiţie socială".

Guvernul a apreciat că această iniţiativă a lui Panagiotis Lafazanis "îi pecetluieşte decizia de a alege altă cale decât a Guvernului şi Syriza".

Textul supus aprobării deputaţilor acoperă, între altele, reformarea fiscalităţii, pensiilor şi funcţiei publice, dar şi relansarea programului de privatizări, care presupune crearea unui fond privat supervizat de către instituţiile europene.

Planul de ajutorare urmează să permită Greciei, într-un prim pas, să ramburseze pe 20 august suma de 3,2 miliarde de euro Băncii centrale Europene (BCE).

Grecia urmează să primească o primă tranşă - în valoare de 23 de miliarde de euro - până la sfârşitul lunii, a declarat pentru Reuters o sursă apropiată dosarului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GRECIA,
PARLAMENT,
DIPLOMAŢIE
/actualitate/dezbaterea-acordului-cu-creditorii-in-parlamentul-grec-blocata-de-syriza-care-risca-scindarea-14675315
14675315
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.