Directorul suspendat al APIA Suceava, cercetat în cazul subvenţiilor ilegale, repus în funcţie

Autor: Tibi Bujdei Postat la 31 iulie 2014 42 afişări

Directorul executiv al APIA Suceava, Eugen Mogoş, care a fost suspendat din funcţie după ce procurorii DNA au început cercetările în cazul său într-un dosar privind acordarea ilegală de subvenţii agricole a fost repus în funcţie, dar intră în concediu de odihnă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mogoş a declarat corespondentului MEDIAFAX că de miercuri a încetat suspendarea sa din funcţia de director executiv al APIA Suceava.

"De ieri mi-am reluat activitatea", a spus directorul APIA Suceava.

El a menţionat că urmează să intre în concediu de odihnă, iar după această perioadă să-şi desfăşoare activitatea într-un alt centru judeţean al APIA.

"La întoarcerea din concediu e posibil să merg într-un alt centru judeţean pentru o perioadă de timp", a spus Mogoş, care a adăugat că această detaşare la un centru din alt judeţ se va face la solicitarea procurorilor DNA.

Mogoş a precizat că în dosar se continuă cercetările şi că este posibil să mai fie chemat la audieri. El nu a dat alte detalii în privinţa anchetei din acest caz, şi nici în ceea ce priveşte încetarea suspendării sale din funcţia de director executiv al APIA Suceava.

Directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, Dorel Gheorghe Benu, directorul APIA Suceava, Eugen Mogoş, directorul adjunct al APIA Suceava Delia Moldoveanu şi alte cinci persoane sunt cercetaţi într-un dosar de acordări ilegale de subvenţii agricole în judeţul Suceava.

Cercetările în acest dosar vizează admiterea la plată a unor cereri de acordare a sprijinului financiar pe suprafaţă sau în domeniul zootehnic, unor persoane fizice, juridice, parohii şi mănăstiri care nu îndeplineau condiţiile de eligibilitate. Din documentele anchetatorilor a reieşit că în anul 2012 au fost aprobate 193 de dosare, iar în 2013 alte 213 dosare de subvenţii pentru parohii şi mănăstiri din judeţul Suceava.

Ancheta vizează subvenţii acordate în perioada 2012-2014, prejudiciul estimat fiind de peste cinci milioane de lei.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/directorul-suspendat-al-apia-suceava-cercetat-in-cazul-subventiilor-ilegale-repus-in-functie-13009444
13009444
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.