DOSARUL RETROCEDĂRILOR ilegale de păduri: Guvernul precizează că a transmis DNA raportul de control privind restituiri de terenuri în Bacău

Autor: Departamentul Politic Postat la 18 octombrie 2014 78 afişări

Corpul de Control al prim-ministrului a transmis, încă din 5 septembrie, către DNA raportul de control privind restituirea unui teren forestier de 43.277 hectare şi a unui teren agricol în suprafaţă de 50 hectare în Bacău, precizează Guvernul.

Gândul a relatat, vineri, că retrocedarea moşiilor lui Dimitrie Ghica, pentru care Ilie Sârbu este cercetat penal, în timp ce pentru Viorel Hrebenciuc se cere arestarea, a fost investigată de către Corpul de control al premierului Victor Ponta, conform unei informaţii care apare într-un referat de arestare al DNA.

Corpul de Control a constatat nereguli în procesul de retrocedare, surse judiciare explicând însă pentru Gândul că instituţia nu a depus o plângere la Parchet, în referatul de arestare arătându-se că cei care au depus plângere au fost angajaţii Direcţiei Silvice Bacău.

Înr-un comunicat transmis sâmbătă de Guvern, Corpul de Control al Primului-ministru informează că, în urma controlului efectuat în baza dispoziţiilor prim-ministrului Victor Ponta, Corpul de Control al Primului-ministru a transmis, încă din 05.09.2014, către Direcţia Naţională Anticorupţie, Raportul de Control privind restituirea unui teren forestier de 43.227 Ha si a unui teren agricol de 50 ha, în judeţul Bacău, precum şi documentaţia aferentă. De asemenea, in vederea valorificării aspectelor constatate in Raportul Corpului de Control, acesta a fost transmis, pe lângă DNA, si la următoarele instituţii: Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică Bacău, Prefectura Bacău, Tribunalului Sibiu, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerul Afacerilor Interne.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea lui Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri.

Potrivit DNA, Viorel Hrebenciuc este suspectat de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi instigare la folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, iar Ioan Adam de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, constituire a unui grup infracţional organizat şi trei infracţiuni de cumpărare de influenţă. Cei doi sunt urmăriţi penal, iar acţiunea penală în cazul lor a fost pusă în mişcare.

Ion Adam este acuzat că, în cursul anului 2012, le-a solicitat judecătorilor Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna, să admită o cale extraordinară de atac, în favoarea lui Gheorghe Sturdza Paltin, naşul de cununie al deputatului. În 17 aprilie 2012, cei doi judecători au pronunţat hotărârea judecătorească prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru 43.227 de hectare teren forestier şi 50 de hectare de teren agricol în judeţul Bacău.

Procurorii susţin că decizia în favoarea lui Paltin Gheorghe Sturdza a fost "în contradicţie evidentă cu principiile de drept, cu starea de fapt reală şi cu practica anterioară a aceloraşi judecători şi a tuturor celorlalte instanţe care soluţionaseră cauza", iar prin aceasta s-a produs Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva un prejudiciu de 303.888.615 de euro.

"Soluţia a fost dispusă în condiţiile în care moştenitorul nu se încadra în gradul de rudenie prevăzut de lege faţă de proprietarul deposedat şi nu depusese cerere la Comisia locală de fond funciar pentru întreaga suprafaţă; pe parcursul judecăţii îşi modificase cererea şi solicita numai restituirea dreptului asupra a 23.000 de hectare; pe o parte din terenurile revendicate fusese deja reconstituit dreptul de proprietate faţă de câteva sute de proprietari. Judecătorii au admis, în faza recursului, revizuirea unei hotărâri anterioare irevocabile prin care fusese respinsă cererea reclamantului, invocând apariţia unor înscrisuri noi pe care reclamantul a omis să le solicite cu prilejul primei judecăţi, deşi acestea nu aveau valoare determinantă raportat la obiectul cauzei", a precizat DNA.

Imediat după decizia Tribunalului Covasna, Ioan Adam, împreună cu Paltin Gheorghe Sturdza, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Gheorghe Varga, Dan Costin Bengescu şi Viorel Hrebenciuc, "a constituit şi coordonat un grup ce urmărea să obţină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate, precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească menţionată", au mai arătat procurorii.

Ioan Adam şi Paltin Gheorghe Sturdza le-ar fi promis lui Călugăr, Varga, Dan Costin Bengescu şi Viorel Hrebenciuc bani sau alte foloase, iar aceştia din urmă ar fi promis că vor determina funcţionarii publici de la mai multe instituţii, printre care Comisia Judeţeană de Fond Funciar Bacău, Direcţia Silvică Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava, să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri.

"În acest scop, în luna aprilie 2013, la iniţiativa lui Adam Ioan, Sturdza Paltin Gheorghe a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare a întregii suprafeţe de teren forestier (43.277 ha) cu inculpatul Bengescu Dan Costin, precum şi un contract de mandat, prin care cumpărătorul se angaja să facă toate demersurile necesare în vederea punerii în posesie şi obţinerii titlului de proprietate. Preţul tranzacţiei a fost de 2.500 euro/hectar, de aproximativ 3 ori mai mic decât valoarea de piaţă, întrucât contractul masca în cuprinsul său şi cumpărarea de influenţă de la autorităţile din judeţul Bacău", au mai arătat procurorii.

DNA a transmis că senatorul Ilie Sârbu, deputaţii Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam şi directorul general Romsilva, Adam Crăciunescu, sunt urmăriţi penal în dosarul retrocedărilor, iar şeful Romsilva se află sub control judiciar.

Ilie Sârbu este cercetat pentru folosire a influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite şi sprijinirea unui grup infracţional organizat, precizează DNA.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GUVERN,
TERENURI,
DNA,
paduri,
retrocedari
/actualitate/dosarul-retrocedarilor-ilegale-de-paduri-guvernul-precizeaza-ca-a-transmis-dna-raportul-de-control-privind-restituiri-de-terenuri-in-bacau-13411338
13411338
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.