Două adolescente din Franţa, arestate sub suspiciunea că ar fi plănuit să comită un atentat
Două adolescente din oraşul francez Nisa au fost arestate la mijlocul lunii septembrie, acestea aflându-se contact cu jihadistul Rachid Kassim şi sunt suspectate că ar fi plănuit să comită un atentat, scrie Reuters online, care citează Procuratura din Paris.
Cele două adolescente, în vârstă de 17, respectiv 19 ani, foloseau aplicaţia de mesagerie Telegram pentru a comunica cu Rachid Kassim, un militant notoriu al reţelei teroriste Stat Islamic, care este suspectat că ar fi participat la câteva atentate şi tentative de atacuri teroriste care au avut loc în Franţa, a declarat un purtător de cuvânt al Procuraturii, confirmând astfel informaţiile publicate de cotidianul Le Parisien.
"Ele au fost instigate să comită un atac asupra unor ţinte, drept răzbunare pentru eliminarea purtătorului de cuvânt (Abu Muhammad al-Adnani, n.red) al Stat Islamic," a afirmat o sursă familiară cu ancheta.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro