Dragnea: Constat că Teleorman a devenit atracţie turistică pentru votanţii lui Iohannis
Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a precizat, joi, că judeţul Teleorman a devenit o atracţie turistică, fiind înregistrate foarte multe voturi pe listele suplimentare, iar 99% dintre acestea au fost favorabile lui Klaus Iohannis, el arătând că nu acuză fraude.
"Mie mi s-a părut puţin ciudat la Cluj de exemplu 25.000 de oameni au votat pe listele suplimentare brusc. Şi în Telorman au fost foarte mulţi pe listele suplimentare. Noi am fost mândri în Teleorman că dintr-o dată judeţul ăla a devenit o atracţie turistică, dar o să fim mai atenţi în turul doi", a spus Dragnea.
El a precizat că nu afirmă faptul că nu s-ar fi votat corect, dar a susţinut că cei care au votat pe listele suplimentare au votat cu Klaus Iohannis "mai mult de 99%".
Întrebat de unde ştie cum au votat, Dragnea a arătat că e vorba despre o "analiză serioasă". "Nu e foarte greu să-ţi dai seama când faci o analiză serioasă la secţiile de vot din cei care votează pe listele suplimentare. Nu ştii fiecare cum a votat, dar într-o secţie de vot îţi cam ştii electoratul şi când vezi că acolo au venit în plus faţă de alte tururi de scrutin nişte cetăţeni care nu erau din localitate şi e un număr de voturi pentru Klaus Iohannis, te gândeşti la asta", a spus Dragnea.
El a arătat că a solicitat ca social-demoraţii să urmărească cu atenţie modul în care se va vota în turul secund pe listele electorale suplimentare.
"Dar eu cred că Teleormanul, dezvoltându-se foarte mult, a devenit o atracţie turistică. O să ne uităm mai atent să vedem cine vine cu autocare, microbuze, trenuri, să ne uităm mai atent să vedem cine vine, de unde vine", a arătat Dragnea.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro