Dragnea: Echipa lui Iohannis dă prezervative cu mesaje urâte. Le-aş fi dat copiilor săi să citească

Autor: Liviu Dadacus Postat la 14 noiembrie 2014 114 afişări

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, în viceoconferinţa cu liderii PSD din teritoriu, că în Bucureşti "oamenii lui Iohannis" împart prezervative cu mesaje "extrem de urâte", el arătând că îi pare rău că Iohannis nu are copii, pentru că i le-ar fi trimis să citească.

"Se mai întâmplă ceva în Bucureşti. Vreau să ştiţi şi dumneavoastră ca să vedeţi în ce hal a ajuns acest om care vrea să fie preşedintele României. La această oră se împart în Bucureşti prezervative de către oamenii lui Iohannis cu nişte mesaje extrem de urâte pe ele. Îmi pare rău că nu are copii, că le-aş fi trimis copiilor lui să citească aceste mesaje pentru că sunt copii în Bucureşti care întâmplător primesc aceste prezervative şi sunt obligaţi să le citească", a spus Dragnea.

El a arătat că Iohannis murdăreşte astfel orice idee de campanie electorală şi i-a transmis să-i fie ruşine.

"Vă spun şi dumneavoastră, şi spun şi presei care e aici, să-i fie ruşine acestui om care murdăreşte orice ideea de candidatură. Nu a existat până acum în România un asemenea pachet de acţiuni şi dezinformări aşa cum le gândeşte şi le coordonează domnul Klaus Iohannis", a mai spus Dragnea.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
DRAGNEA,
IOHANNIS,
PREZERVATIVE
/actualitate/dragnea-echipa-lui-iohannis-da-prezervative-cu-mesaje-urate-le-as-fi-dat-copiilor-sai-sa-citeasca-13558810
13558810
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.