Dragoş Damian, Terapia Cluj: Consumul, personalitatea anului 2024 în economie
Aseară pe la 18.30 eram la cumpărături pe strada comercială din cartie. Pe orice stradă comercială din oraşele României retailul ofertează bancă – farmacie – sala de jocuri – magazin alimentar de proximitate – fructe-legume – magazin second hand – magazin IT& C, cărora în ultimii 2-3 ani li s-au adăugat discounterii de proximitate şi pet-shop-urile.
Aşadar, la magazinul de pâine, coadă lungă şi strânsă, ca pe vremea lui Ceauşescu. La magazinul de proximitate, coadă. La discounter, coadă. La fructe-legume, coadă. Băncile erau închise (haha!) dar, la bancomate, coadă. Puteţi spune că era ora de vârf, însă cu toţii am observat că peste tot sunt cozi aproape încontinuu, deşi românii se plâng neîncetat de cât de rău le merge.
Inflaţia astronomică, mai ales la alimente şi utilităţi, din 2022 şi 2023, apoi creşterile enorme de preţuri din 2024 (nu mai credeţi aiureala cu inflaţia 5,11% anualizat până în noiembrie), nu au speriat consumul care a atins proporţii spectaculoase. În ciuda avertismentelor specialiştilor pentru cumpătare, anul se termina aşa cum a început, cozi peste tot, un festival de cheltuit banii la cumpărături. Black Friday a fost un mega succes anul asta, ce-i drept este un succes în fiecare an.
Totul este sold-out la ornamentele şi petrecerile de sărbători, la excursiile în ţări calde, la petrecerile şi vacanţele de iarnă - schiorii cumpără vacanţe în Austria, ţară pe care o înjurăm de doi ani pentru că nu ne-a lăsat în Schengen. Cozi la firmele de curierat pentru ridicat pachete, ironic, nu?
Segmentul premium bubuie, joi la licitaţia de artă s-a înregistrat un nou record de cumpărături.
O nişă, doar pentru cunoscători, să facem legătura cu explozia de pet-shop-uri: un pui de pisică de rasă dintr-o felisă autorizată sare de 4.000 de lei, sunt la mare căutare.
Nimeni şi nimic nu au speriat consumul off- şi online din 2024, nici conflictul de lângă noi, nici încetinirea economiei UE, nici tragi-comedia alegerilor, nici avertizările specialiştilor că vor urma creşteri de taxe şi impozite. Astfel încât:
Prima întrebare. Daca există un astfel de consum, care mişcă nu numai comerţul, ci şi inflaţia, economia ar trebui să meargă, nu? Adică ar fi trebuit sa avem creştere economica susţinută şi în 2024, nu? Motivul pentru care s-a oprit creşterea economică ni-l vor dezvălui profesorii de economie, analiştii financiari şi experţii în macroeconomie, când se dau publicităţii cifrele pentru întregul an. Deocamdată îşi adună gândurile, ne dădeau tigru de 3% la începutul anului şi acum se tem de stagnare.
Însă răspunsul simplu îl ştiu şi copiii de gimnaziu, consumul este din import, banii nu rămân în ţară, România nu mai produce mai nimic, industria este la pământ.
A doua întrebare. De unde vin banii - şi câţi mai sunt acolo de unde vin ei? Că doar nu tipăreşte cineva bani, asta fiind complet interzis, nu?
Tot copii de gimnaziu ştiu răspunsul simplu. Din economia reală prin creşterile, pe datorie, de salarii şi pensii. Dar în special din economia subterană, din fluxurile de bani din diaspora, din munca la negru şi evaziunea fiscala, cripto-monede, droguri, video-chat şi alte astfel de afaceri.
Reforma fiscală de la începutul acestui an a frânat economia reală, care este frânată şi mai tare pentru că România nu mai fabrică nimic însemnat, pentru că statul nu colectează eficient taxele şi impozitele dar este mare specialist în aruncatul de bani pe fereastră şi pentru că nu se pot absorbi rapid miliardele de Euro din diversele scheme de ajutor.
Nici o reforma fiscală nu poate însă să frâneze economia subterană care, judecând după consumul de neoprit, face legea in România.
Ca să consumi nu ai nevoie de multa şcoală, pur şi simplu te duci la cumpărături şi arunci cu bani în stânga şi dreapta. Consumul de orice, oricât şi oricând, a făcut diferenţa în 2024, a salvat economia. Consumul merita titlul de personalitatea anului 2024 în economie. Şi ”brainrot” merită sa fie cuvântul anului 2024.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro