ECLIPSĂ de Soare, vizibilă astăzi din România. La ce oră va fi momentul maxim şi de unde poate fi urmărit fenomenul

Autor: Madalina Cerban Postat la 20 martie 2015 122 afişări

O eclipsă parţială de Soare, în timpul căreia Luna va acoperi peste jumătate din discul astrului, va putea fi observată şi din Bucureşti, vineri, între orele 10.48 şi 13.04, fiind un fenomen astronomic spectaculos, care are loc în contextul echinocţiului de primăvară.

Eclipsa va fi vizibilă din toată România, momentul său de maximă intensitate urmând să fie înregistrat la ora 11.56, a declarat, pentru MEDIAFAX, doctorul în astronomie Magda Stavinschi, cercetătoare la Institutul Astronomic al Academiei Române.

"Eclipsele de Soare, paradoxal, deşi se văd foarte rar din acelaşi loc de pe suprafaţa Pământului, sunt mai dese decât eclipsele de Lună, doar că eclipsele de Lună se văd în orice parte a globului care are Luna deasupra orizontului. Eclipsele totale de Soare, cum a fost cea de la 11 august 1999 (vizibilă din România, n.r.), sunt destul de dese, una este şi cea din data de 20 martie. Doar că din România ea se vede ca eclipsă parţială de Soare. Este adevărat că este foarte importantă, pentru că acoperirea discului solar este de peste 50%. Dar acum trebuie să ţinem seama că nu se va face întuneric ca la o eclipsă totală de Soare, temperatura nu va scădea foarte mult, dar totuşi se va comporta Soarele ca şi cum ar trece un nor compact în dreptul lui. O eclipsă de Soare are întotdeauna loc când Luna este la faza de Lună nouă. Spre deosebire de eclipsele totale de Lună, care au loc când Luna este la faza de Lună plină. După eclipsa din 20 martie urmează şi o eclipsă totală de Lună, pe 4 aprilie. Deci ele sunt în general în echipe, în grupuri, Soare cu Lună", a explicat Magda Stavinschi.

Ea a atras atenţia că eclipsa parţială de Soare de vineri, din întâmplare, are loc în ziua echinocţiului de primăvară - 20 martie ora 22.45 GMT (21 martie, 00.45 ora României).

"În cazul eclipsei din 20 martie, care, din întâmplare, este şi ziua echinocţiului, primul contact, momentul când începe să fie acoperit discul soarelui, este la 10.48, iar eclipsa se termină la 13.04. Dar maxima, adică atunci când este acoperirea mai mare, are loc în jur de ora 11.56", a explicat Magda Stavinschi.

Din Europa, eclipsa de Soare de vineri se vede ca parţială, însă în România eclipsa va avea "o acoperire destul de interesantă, de peste 50% din discul soarelui". "Este suficient ca să ne ofere un spectacol foarte frumos", mai spune Magda Stavinschi.

Ea precizează că, în partea de nord a Oceanului Atlantic, înspre Polul Nord, eclipsa de Soare va fi totală. "Chiar pentru această eclipsă sunt tineri din România care au plecat în Scandinavia să vadă faza de totalitate, deci aşa numiţii vânători de eclipse se deplasează ca să observe de acolo unde poate fi văzută la faza de totalitate, nu de parţialitate, cum este la noi pe 20 martie", a explicat Stavinschi.

Deşi aceste eclipse sunt destul de frecvente, Stavinschi precizează că zonele din care pot fi observate acestea sunt foarte înguste.

"Cea mai recentă eclipsă totală de Soare a avut loc în 13 noiembrie 2012, numai că aceasta a fost vizibilă din nordul Australiei, din Pacificul de Sud. A mai fost tot în 2012 una inelară de Soare, în China. Din Europa a mai fost vizibilă o eclipsă parţială în 2011, în noiembrie. Deci ele sunt destul de frecvente", a spus Stavinschi.

"La 11 august 1999, când a fost într-adevăr o eclipsă spectaculoasă, fâşia de pe suprafaţa Pământului de unde a putut fi văzută eclipsa a fost de 110 kilometri. Deci, în raport cu suprafaţa Pământului, aceasta a fost o fâşiuţă extrem de îngustă şi numai oamenii care se află în acea zonă pot să o vadă ca totală", a explicat aceasta.

După eclipsa de Soare din 20 martie vor urma mai mulţi ani fără eclipse, a spus Magda Stavinschi.

"O eclipsă vizibilă din ţara noastră va avea loc la 1 iunie 2030, dar o eclipsă aproape totală de Soare vizibilă din Bucureşti va avea loc abia la 3 septembrie 2081", a spus Magda Stavinschi, precizând că o altă eclipsă totală de Soare va avea loc în anul 2236.

"Deci eclipsa de Soare este un eveniment pentru România destul de rar. Nicio şansă să observăm din Bucureşti sau din România o eclipsă totală de Soare foarte curând", a precizat cercetătoarea.

Ea a explicat pentru MEDIAFAX şi cum se produce o eclipsă de Soare: "Este, să spunem, o coincidenţă. Diametrul Soarelui este de vreo 400 de ori mai mare decât diametrul Lunii, iar distanţa între Pământ şi Lună este cam de 400 de ori mai mică decât distanţa dintre Pământ şi Soare. Această coincidenţă face ca la acele faze de Lună nouă sau Lună plină alinierea celor trei corpuri - Pământ, Lună şi Soare - să permită ca unul dintre ele să le obtureze, să le acopere formal pe celelalte şi în felul acesta se produce (...) Studiile noastre arată că, în timp, Luna se îndepărtează, nu mult, 4 centimetri pe secol, dar, dacă ne gândim la viaţa planetei noastre, la un moment dat, peste milioane de ani, s-ar putea ca nici să nu se mai producă eclipse totale. Dar, deocamdată, cel puţin câteva sute de ani, cu siguranţă urmaşii noştri vor avea posibilitate să le observe".

Eclipsa de Soare de vineri va începe în România în jurul orei 10.40, va atinge punctul maxim în jurul orei 11.56 şi se va încheia la 13.05, cu o durată medie pentru România de două ore şi 20 de minute. Acoperirea Soarelui de către Lună va varia în funcţie de locul observaţiei, fiind mai scăzută în sudul ţării şi mai ridicată în nord. Procentul de acoperire a Soarelui va fi situat între 40 şi 55%, potrivit cifrelor furnizate de specialiştii Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti.

Eclipsa de Soare poate fi admirată "de acasă", din locuri amenajate în Bucureşti sau pe internet

Cercetătorul Adrian Sonka de la Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti, a declarat, pentru MEDIAFAX, că sediul instituţiei este închis pentru reabilitare, astfel încât cei interesaţi să observe eclipsa de Soare de vineri sunt invitaţi la Muzeul Palatul Voievodal Curtea Veche din Bucureşti.

"Noi suntem la Palatul Voievodal Curtea Veche, lângă Hanul lui Manuc, unde există o terasă şi vom fi acolo ca să vedem eclipsa. Avem tot ce ne trebuie ca să poată vedea eclipsa, suntem dotaţi cu de toate", a spus Adrian Sonka.

El a precizat că publicul este invitat în acest spaţiu vineri, între orele 10.30 şi 13.05. Accesul se va face în baza unui bilet care costă aproximativ 5 lei.

Pe de altă parte, potrivit lui Adrian Sonka, în Bucureşti mai sunt câteva evenimente pregătite pentru o mai bună observare a eclipsei de Soare de vineri.

Astfel, Astroclubul Bucureşti aşteaptă publicul să admire eclipsa, vineri, în faţa mall-ului Băneasa, iar Asociaţia Astronomică Urania organizează un eveniment similar la mall-ul Promenada, potrivit lui Sonka.

Pe de altă parte, de la Institutul Astronomic al Academiei Române, eclipsa va fi transmisă în timp real prin internet (în cazul în care condiţiile meteorologice vor fi favorabile), pe site-ul www.astro.ro.

De asemenea, Agenţia Spaţială Română (ROSA) pregăteşte la rândul său un link unde cei interesaţi pot admira eclipsa.

Doctorul în astronomie Magda Stavinschi, cercetătoare la Institutul Astronomic al Academiei Române, a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu este foarte important locul de unde alegem să admirăm eclipsa de Soare de vineri, pentru că acest fenomen astronomic va putea fi văzut la fel de peste tot în România.

"Pentru că cerul este aproape la fel, adică gradul de poluare nu diminuează prea mult spectacolul, dar evident trebuie să fie senin. Dar durata relativ lungă a acestei eclipse parţiale va permite ca printr-o spărtură de nori să avem posibilitatea să o vedem în frumuseţea ei", a spus Magda Stavinschi.

Atât aceasta, cât şi Marius-Ioan Piso, preşedintele Agenţiei Spaţiale Române (ROSA), au atras atenţia asupra faptului că eclipsa poate fi observată cu sau fără instrumente astronomice, însă se poate privi spre Soare, în siguranţă, doar folosind filtre specializate.

Oamenii nu trebuie să se uite prin instrumente astronomice fără protecţie cu filtre, pentru că există pericolul de orbire. Cel mai bine ar fi ca, atunci când folosesc instrumente astronomice, oamenii să privească eclipsa prin proiecţie, pe un ecran sau o foaie albă, potrivit recomandărilor făcute de Institutul Astronomic al Academiei Române.

Cu ochiul liber, se poate privi spre Soare, în siguranţă, folosind un filtru de sudură verde. Cel mai recomandat fitru este de Mylar, care poate fi găsit la magazinele specializate. Preţul unor ochelari speciali este de aproximativ 20 de lei, iar cel al unei folii de protecţie, de aproximativ 120 de lei, potrivit informaţiilor disponibile pe site-urile care vând astfel de obiecte.

"Trebuie ca nu cumva oamenii să privească Soarele fără să aibă o protecţie foarte clară. Există ochelari speciali pentru văzut eclipsele. În acelaşi timp, este acest fenomen, lumea, de câţiva ani încoace, îşi face aşa-numitele selfie. S-ar putea ca unii să facă aceste poze uitându-se la Soare şi e foarte puţin recomandat aşa ceva în timpul eclipsei. Se distrug ochii. Adică oamenii ar avea tendinţa să se uite mai atent la Soare şi pentru mai mult timp până îşi fixează poza şi asta nu e bine. Trebuie multă atenţie", a declarat, pentru MEDIAFAX, Marius-Ioan Piso, preşedintele Agenţiei Spaţiale Române (ROSA).

La rândul său, doctorul în astronomie Magda Stavinschi spune că în special la eclipsele parţiale de Soare ochii trebuie să fie foarte bine protejaţi.

"Nu vă uitaţi cumva la Soare fără filtre. Cine a mai păstrat ochelarii de la eclipsa din '99 sau nişte filtre din Mylar sau cel mai bine un geam de sudor de la aparatele de sudură. Ochii trebuie protejaţi pentru că lumina este prea puternică de la Soare. Mulţi mă întreabă de ce nu trebuie protejaţi ochii şi cu alte ocazii? Păi niciodată nu stă omul cu ochii în Soare, decât în momentele acestea de spectacol mai deosebit", a spus Magda Stavinschi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ECLIPSĂ,
SOARE,
MAGDA STAVINSCHI
/actualitate/eclipsa-de-soare-vizibila-astazi-din-romania-la-ce-ora-va-fi-momentul-maxim-si-de-unde-poate-fi-urmarit-fenomenul-14021131
14021131
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.