ENERGIE: Infiletarea cifrei de afaceri romanesti cu cheia franceza
Rezultatele financiare ale grupului Rompetrol pentru anul trecut includ, in premiera, si veniturile aduse de compania franceza preluata in decembrie 2005 de Dinu Patriciu. Dyneff reprezinta o treime din afacerile grupului, iar Patriciu intentioneaza sa o transforme dintr-un lant de benzinarii din sudul Frantei intr-un operator national.
Rezultatele financiare ale grupului Rompetrol pentru anul trecut includ, in premiera, si veniturile aduse de compania franceza preluata in decembrie 2005 de Dinu Patriciu. Dyneff reprezinta o treime din afacerile grupului, iar Patriciu intentioneaza sa o transforme dintr-un lant de benzinarii din sudul Frantei intr-un operator national.
Majoritatea operatiunilor si a activelor The Rompetrol Group se afla in Franta, România, Spania si Europa de Sud-Est." Aceasta este ordinea in care isi expune Rompetrol "zonele de acoperire", Romania trecand pe al doilea loc in prezentarea oficiala a grupului: primul loc a fost luat de Franta, dupa achizitia, in decembrie 2005, a operatorului francez Dyneff, in urma unei tranzactii estimate de piata la 100 de milioane de dolari.
Intrarea companiei franceze in portofoliul de companii al lui Dinu Patriciu a insemnat, bineinteles, si modificarea structurii veniturilor. Astfel, dupa cum explica oficialii companiei, inainte de Dyneff cifra de afaceri a grupului Rompetrol se realiza, in proportii egale, din veniturile rafinariei, in conditiile in care jumatate din productia din Romania era exportata pe alte piete, si din sistemul de distributie din Romania. In momentul in care a aparut Dyneff, cifra de afaceri a crescut, iar benzinariile si depozitele din Franta si Spania au acaparat spre o treime din structura cifrei de afaceri pentru anul trecut, dupa cum declara Dinu Patriciu saptamana trecuta. Acum, veniturile de la clientii din
Daca la venituri sta bine, Petromidia a incheiat insa anul cu pierderi de 77,89 milioane de lei (22,1 milioane de euro), fata de un profit net de 186,35 milioane de lei (51,47 milioane de euro) in 2005, dupa cum arata rezultatele financiare conform standardelor românesti de contabilitate transmise de companie. In ultimul trimestru al anului trecut, Petromidia a avut o pierdere de 36,8 milioane de lei (10,5 milioane de euro), mai mari decat pe ansamblul primelor noua luni (11,6 milioane de euro).
Chiar daca a avut pierderi, grupul lui Dinu Patriciu, atat datorita achizitiei Dyneff, dar si extinderii pe noi piete (de exemplu, in Ucraina), a reusit sa isi dubleze cifra de afaceri in 2006 fata de 2005, la 5,6 miliarde de dolari (circa 4,2 miliarde de euro), aproape de tinta de 6 miliarde enuntata in octombrie anul trecut. Aceasta desi conjunctura pietei nu a fost tocmai prietenoasa - marjele din rafinare au scazut, iar preturile la utilitati au crescut cu peste o treime. In 2005, cifra de afaceri a Rompetrol a fost de 2,34 miliarde de dolari (circa 1,9 mld. euro), in crestere cu 45% fata de anul precedent.
Pentru 2007, planurile lui Dinu Patriciu vizeaza o cifra de afaceri de peste 7 miliarde de dolari si profit operational de 250 de milioane de dolari, dar si extinderea pe noi piete - cum ar fi, de exemplu, intrarea in Serbia daca va castiga cursa pentru compania Nafta Industrija Srbije, lansata la privatizare de la sfarsitul toamnei si pentru care se lupta mai multe mari companii petroliere europene, precum austriecii de la OMV, ungurii de la MOL si polonezii de la PKN Orlen. Pentru un pachet de 25% din actiuni, statul sarb se asteapta sa incaseze 250 de milioane de euro.
"Din cifra de afaceri estimata pentru 2007, aproximativ jumatate va veni din activitatile de trading", estimeaza Dan Ionescu, vicepresedintele segmentului de trading din cadrul Rompetrol. In 2006, valoarea tradingului in cadrul Rompetrol a fost de un miliard de dolari, iar cresterea estimata ar trebui sa vina din volumele mari inregistrate (Dan Ionescu estimeaza ca anul acesta ar trebui sa vanda 5 milioane de tone de produse petroliere). In compania de trading a Rompetrol (Vector Energy, cu sediul in Elvetia) lucreaza aproximativ 200 de persoane, raspandite in toate cele 13 tari unde grupul este prezent.
Divizia de trading s-a infiintat cu exact un an in urma si in Romania, cand intreaga structura a Rompetrol a fost regandita - deoarece, in urma achizitiei operatorului francez Dyneff, compania lui Dinu Patriciu a deschis al doilea front de operatiuni in vestul Europei, cu iesire la Mediterana si Atlantic, dupa cel din Balcani si de la Marea Neagra.
Astfel, grupul lucreaza deja de un an pe patru unitati de business - explorare-productie, rafinare, retail-marketing si trading. Dyneff este deocamdata prezent in retail-marketing si trading, dar Dinu Patriciu sustine ca se concentreaza pe posibilitatea achizitiei unei rafinarii in vestul Europei ("cel putin la fel de mare ca Petromidia"), pentru a integra afacerile de acolo si pentru a-si mari marjele. (Dyneff, desi are o cifra de afaceri buna, are marje mici.) Pentru a-si finanta extinderea (nu numai cea spre vest, ci si cea spre Rusia si Asia Centrala), CEO-ul de la Rompetrol spune ca luna viitoare ar trebui sa finalizeze tranzactia pentru un pachet de 10-22% din actiunile companiei, in fapt un procent care va da investitorului doar drept de informare si nu de decizie.
Toate intentiile lui Dinu Patriciu arata nu numai ca omul de afaceri a decis sa transforme compania pe care a preluat-o in decembrie 2005 ca pe un retailer regional intr-un retailer national (e vorba de faptul ca reteaua de benzinarii a Dyneff acopera deocamdata doar sudul Frantei), ci ca vrea sa o transforme in punctul central al extinderii sale in Occident. Pana atunci, Patriciu afirma ca va lansa in martie primele benzinarii Rompetrol in sudul Frantei. Va pune insa logo-ul cu floarea doar pe benzinariile premium din orase sau din puncte-cheie, precum si pe benzinariile noi ce urmeaza sa fie construite, pe cand cele din zonele rurale isi vor pastra designul si numele pe care i le-a dat Antoine Lecea, fondatorul grupului Dyneff.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro