Liberalizarea pietei (pana la 83%, asta insemnand ca toti consumatorii persoane juridice pot cumpara energie de la un furnizor alternativ, in afara de Electrica) a creat astfel, intr-o piata a electricitatii de 5 miliarde de euro pe an pe atunci, un frate mai mic, care a crescut ca profitabilitate in doi ani cat alte industrii in multi ani de zile. Furnizorii alternativi (peste 100 cu totii, din care 20 domina piata), au ajuns sa detina o piata de mai bine de o jumatate de miliard pe an.

Batalia cea mare intre acesti furnizori nu a fost la nivel de clienti, ci in primul rand la nivel de pret de achizitie a electricitatii. Cu cat mai ieftin cumperi ca sa revinzi, cu atat mai mare poate fi marja de profit. Datele facute publice de varii personaje politice despre jocurile de achizitie-vanzare a energiei au scos la iveala o parte dintre clientii politici ai acestei piete - firme care cumpara mult sub pretul pietei si vand catre Electrica energie de doua ori peste pretul pietei; de aici Electrica vinde ulterior energia catre consumatorii captivi, la pret reglementat, iar diferenta e acoperita de subventie.

Primul care a atras atentia asupra configuratiei ciudate pe care piata energiei a capatat-o dupa liberalizare a fost presedintele Traian Basescu, in august anul trecut, care a lansat atunci faimoasa formulare "baietii destepti", invitand Ministerul Economiei sa-i identifice pe acestia si eventual sa ia masuri ca astfel de contracte dezavantajoase pentru stat sa nu mai fie incheiate. Abia in primavara lui 2006, ministrul de resort, Codrut Seres, avea sa acuze reteaua de furnizori dezvoltata in jurul complexurilor energetice de la Rovinari si Turceni, unitati ai caror directori i-a si demis in cele din urma.

Printre firmele nominalizate in aceasta perioada ca au incheiat contracte preferentiale cu complexurile de la Rovinari si Turceni se numara: Energy Holding, Ennet, Enol, Elcomex, Electromagnetica, Gevco, Grivco, Europec, Romelectro, Also Energ, Total Electric Oltenia, EFT, Electrocond, Eloltenia, Imobiliar Construct, Electricom, EGL Gas. Aceste firme au fost acuzate de faptul ca, in baza contractelor pe termen lung, cumpara energia electrica de la cele doua complexuri la preturi cuprinse  intre 52 lei/MWh si 150 lei/ MWh si o revand catre alti consumatori la preturi cuprinse intre 280 si 400 de lei.

Furnizorii alternativi au intrat in concurenta directa cu Electrica SA, dar si cu multinationalele energetice care au intrat in Romania odata cu privatizarea a cinci dintre companiile de distributie desprinse din Electrica. Asa incat Enel SpA, CEZ si E.ON Energie AG s-au trezit ca lucreaza intr-o piata cu alte reguli decat cele din tarile unde operasera pana acum.

Mai precis, calitatea de companii mari, cu afaceri la nivel international, nu le-a ajutat deloc sa poata achizitiona curent in mod direct de la producatorii de energie ieftina (acest termen desemneaza electricitatea produsa de Hidroelectrica, in special, de cele trei complexuri energetice din Oltenia - Craiova, Rovinari, Turceni - si de Nuclearelectrica - companii care produc energia cu preturi de la 10 la 40 euro/MWh).

De ce o produc atat de ieftin? Hidroelectrica nu are nevoie practic de combustibili, lucrand doar cu apa, iar orice sezon ploios ii creste productia, Nuclearelectrica plateste pentru materia prima numai 5% din costurile de productie, iar complexurile energetice au avantajul propriilor combustibili fosili. 

Contractele incheiate de acesti producatori ieftini cu furnizorii alternativi din piata inaintea privatizarii filialelor Electrica i-a facut pe cehii de la CEZ, de exemplu, sa constate cu stupoare ca Hidroelectrica nu le poate vinde direct decat circa 3% din cat au cerut - "a little peanut", dupa cum spune acum managerul companiei, Jan Veskrna.

Dupa Veskrna, CEZ a incercat chiar si varianta cu toata plata in avans pe perioade indelungate. Degeaba. Nu numai ca majoritatea energiei hidro era deja vanduta pe contracte pe termen lung cu diversi furnizori, dar Hidroelectrica insasi si-a infiintat propria companie de distributie, devenind unul din cei mai mari furnizori alternativi (cifra de afaceri din 2005, de 586 mil. euro, reflecta si activitatea de furnizare). Cei cinci producatori ieftini de energie enumerati produc anual cam jumatate din necesarul de consum al tarii, restul fiind asigurat de Termoelectrica, care produce mult mai scump (peste 100 euro/ MWh).

Productia de energie este deocamdata controlata de stat, prima tentativa de intrare a capitalului strain vizand planurile de constructie a grupurilor 3 si 4 de la Cernavoda, care ar asigura dublarea capacitatii centralei.

Primul grup al centralei, singurul functional, furnizeaza 700 MWh (la aceeasi capacitate sunt proiectate si celelalte patru grupuri) si asigura 10% din necesarul national de energie. Cat priveste grupul 2 al centralei, acesta ar putea intra in regim comercial de functionare in iunie 2007.

Pentru constructia grupurilor 3 si 4, statul a selectat 13 companii care urmeaza acum sa depuna ofertele angajante. S-au calificat AES Corporation (SUA), consortiul TESS Conex-ASAM-Iasi (Romania), consortiul Ansaldo (Italia) - AECL (Canada), consortiul Unit Investments (Luxemburg) - Dosan Enerji Yatirimlari/Dogun Holding (Turcia), Electrabel (Belgia), ENEL (Italia), E.ON Energie (Germania), Gabriel Resources (Canada), Iberdrola (Spania), KHNP (Coreea de Sud), RWE Power (Germania), Alro Slatina si Electrica Bucuresti. Construirea grupurilor 3 si 4 ar face ca piata de energie nucleara sa creasca de la 1.400 MWh (grupurile 1 si 2)  la 2.800 MWh si de la o cifra de afaceri de 160 de milioane de euro la una de patru ori mai mare, majorand astfel cota de energie ieftina produsa la nivel national.

Aceasta nu inseamna insa si ca toata cantitatea de energie produsa in plus la Cernavoda ar fi disponibila pe piata libera. Cei mai multi dintre participantii la licitatie mentionati mai sus au ei insisi nevoie de energia de acolo in scop propriu: Alro si-ar directiona mare parte din ce i s-ar cuveni din productie catre propriile fabrici, Enel are de acoperit aproape o treime din consumatorii la nivel national, Gabriel Resources spera ca pana in 2012 (cand se vor finaliza grupurile) sa inceapa exploatarea la Rosia Montana si sa trimita acolo o parte din energia produsa.

Dat fiind ca in acest moment energia produsa in Romania depaseste cu putin nevoile de consum (de la inceputul anului pana la 30 aprilie, Romania a produs 21.996 de miliarde kWh, a consumat putin peste 20.000 miliarde kWh si a exportat restul, cam 6% din productie), se poate pune intrebarea la ce va folosi atata energie in viitor.

Conform analistilor, inclusiv celor de la Comisia Nationala de Prognoza, procentul anual al cresterii economice este apropiat de cel al cresterii consumului de energie electrica, de benzina si de gaz. In 2004, de pilda, cand cresterea economica a Romaniei a fost de aproape 7%, vanzarile de combustibili au crescut cu aproape 10%, iar consumul de electricitate a crescut cu 6%.

Asadar, pana in 2012, cand Ministerul Economiei prognozeaza intrarea in functiune a reactoarelor, piata va avea deja nevoie de mai multa energie. Mai ales ca intrebarile pe care si le pune toata lumea cu privire la dependenta de gazul rusesc face ca multe din echipamentele care functioneaza pe gaz, de la centrale casnice pana la echipamente industriale, sa se orienteze catre energia electrica.

Singura posibilitate de a avea gazul mai accesibil care sa provina din alta parte decat din Rusia (Romania produce jumatate din gazul consumat, restul venind de la Gazprom) sunt conductele care sa aduca gaz din Extremul Orient spre Austria, tranzitand Romania. Cum aceste conducte sunt de ani de zile la stadiul de proiect, cotele de piata raman aceleasi intre Petrom, Romgaz si importatorii din Rusia, cu mici variatii atunci cand producatorii interni mai descopera cate un zacamant.

Asadar, piata de gaze nu are nicidecum acelasi ritm de crestere precum celelalte componente ale pietei energetice.  Sa mai adaugam la aceasta faptul ca este improbabil ca anii urmatori sa aduca vreo schimbare importanta, atata vreme cat ministrul economiei a dat asigurari recent ca privatizarea Romgaz nu e de actualitate.

La nivelul distributiei de gaze, piata se imparte intre nemtii de la E.ON si francezii de la Gaz de France, care, dupa un prim an de administrare a Distrigaz Nord, respectiv Distrigaz Sud, au investit tot ce au castigat si au iesit pe pierderi. Un alt motiv pentru rezultatul negativ a fost diferenta mare dintre pretul de achizitie a gazului si pretul de livrare la consumator, din care distribuitorii nu au reusit sa iasa pe profit.

In fine, mai elastica, dar si mai agitata de scandaluri decat piata gazelor este cea a petrolului. E adevarat totusi ca scandalurile se desfasoara mai curand la nivel de declaratii: de anul trecut incoace, de pilda, aproape orice scumpire a carburantilor operata de mai mult de un producator atrage fulgerele a diversi oficiali care cer, ca si intr-o serie de tari occidentale, impunerea unei taxe suplimentare pe profitul companiilor petroliere, avand in vedere ca scumpirea titeiului pe plan international a umflat automat conturile tuturor marilor producatori.

Nici procesele in care sunt implicate unele companii petroliere nu modifica fundamental echilibrul de pe piata. In plin scandal dupa actiunile Parchetului impotriva executivilor sai, Rompetrol a facut anul trecut prima achizitie a unei companii straine (Dyneff din Franta), iar mai nou Dinu Patriciu, presedintele si actionarul majoritar al grupului, a anuntat ca asteapta cumparatori pentru un pachet de pana la 35% din actiuni, ca sa-si poata finanta planurile de expansiune.

Parchetul a pus sechestru pe un pachet de 25,8% din actiunile rafinariei Petromidia, cel mai important activ din Romania al Rompetrol, ceea ce impiedica accesul grupului la credite bancare. Iar dintre competitorii Rompetrol, si Rafo merge mai departe in ciuda proceselor cu AVAS. Anul acesta Rafo a intrat mai serios si pe piata de downstream, deschizand cateva benzinarii, iar planurile nu sunt deloc modeste: 400 benzinarii pana in 2010.

Daca vine vorba deci de afaceri cu cresteri fabuloase in Romania, sunt mari sanse sa fie vorba despre afaceri cu energie.