Eugen Teodorovici, despre impozitarea Bisericii: Pot discuta cu Patriarhul Daniel şi la slujba de duminică
Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a răspuns, întrebat dacă va avea o discuţie cu Patriarhul Daniel în ceea ce priveşte impozitarea Bisericii, că va urma o discuţie informală şi că aceasta ar putea avea loc inclusiv la slujba de duminică.
Întrebat dacă urmează o discuţie cu Patriarhul Daniel despre impozitarea Bisericii, Teodorovici a răspuns afirmativ. „De ce să nu avem? Putem discuta orice fel de subiecte. Va fi o discuţie informală. Putem avea această discuţie chiar şi la Biserică, la slujba de duminică”, a susţinut ministrul Finanţelor, sâmbătă, la Antena 3.
De asemenea, Teodorovici a precizat că nu şi-a schimbat opinia în legătură cu impozitarea Bisericii.
„Nu mi-am schimbat punctul de vedere, dar nu vorbesc despre o impozitare a Bisericii, doar a sublinia mult mai bine şi mai clar rolul acesteia pe care îl are în societate faţă de problemele cu caracter social. Adică, acele sume rămân la Biserică, nu le ia statul. Iar Biserica, de acei bani, întreprinde activităţi pe care statul le menţionează, şi anume, cu caracter social: copii cu probleme, oameni cu dizabilităţi, oameni în vârstă”, a spus Eugen Teodorovici.
Chestionat cum verifică statul ce face Biserica, ministrul de Finanţe a susţinut că s-ar aplica o sumă forfetară.
„Asta a fost ideea, discutăm împreună. Biserica a demonstrat că mult mai bine gestionează astfel de probleme, statul este coregent la acest capitol, de a avea grijă de probleme sociale. Astfel de acţiuni opresc acel curent negativ împotriva Bisericii!”, a declarat ministrul.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro