Europarlamentar: Excluderea PSD din S&D este un scenariu absurd. Nu există precedent în istoria PE

Autor: Ionel Dancu Postat la 18 august 2018 67 afişări

Europarlamentarul PSD Gabriela Zoană a catalogat, sâmbătă, ca fiind un "scenariu absurd" şi o idee "fantezistă" excluderea PSD din grupul socialist european, aşa cum vrea eurodeputatul Cătălin Ivan. Parlamentarul Orla Hav a anunţat că socialiştii danezi vor ridica în PES problema excluderii PSD.

"Indiferent cât s-ar strădui unii analişti sau politicieni să creeze subiecte artificiale cu care să atragă atenţia publicului în aceste luni de vacanţă, nu vor reuşi prin tehnici de dezinformare prost documentate. A presupune că Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (S&D) va exclude PSD doar pentru că un coleg de la Bruxelles doreşte să lovească în partidul pe listele căruia nu mai poate candida este la fel de fantezist cu a presupune că României îi va fi retrasă Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene doar pentru că jandarmii au intervenit în forţă împotriva celor care tulburau ordinea şi liniştea publică în cadrul manifestaţiilor din Piaţa Victoriei", a transmis europarlamentarul PSD Gabriela Zoană, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX, intitulat "Scenarii absurde din lipsă de subiecte politice".

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PSD,
EXCLUDERE,
ZOANĂ

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.