Exim Banca Românească lansează serviciul gratuit de notificări pentru utilizatorii de mobile banking, care oferă acces în timp real la informaţii privind activităţile şi securitatea contului

Autor: Roxana Rosu Postat la 12 august 2024 12 afişări

Exim Banca Românească lansează serviciul gratuit de notificări pentru utilizatorii de mobile banking, care oferă acces în timp real la informaţii privind activităţile şi securitatea contului

Exim Banca Românească lansează serviciul gratuit de notificări pentru utilizatorii de mobile banking, prin care utilizatorii au acces în timp real la informaţii privind activităţile şi securitatea contului.

Astfel, după efectuarea unei tranzacţii, utilizatorul primeşte notificare pe telefonul mobil cu detaliile tranzacţiei, precum data şi ora efectuării acesteia, suma, moneda în care a fost făcută operaţiunea, destinaţia plăţii. Serviciul permite şi transmiterea de notificări legate de plăţile programate sau recurente, dar şi info referitoare la expirarea depozitelor sau data următoarei rate scadente pentru credite.

De asemenea, clienţii băncii primesc informaţii legate de datele de logare şi valabilitatea parolei şi sunt notificaţi dacă s-a depăşit numărul de încercări nereuşite de logare sau de schimbare a parolei de utilizator. Dacă ultilizatorul accesează notificarea, acesta îl redirecţionează automat către aplicaţia de mobile banking unde găseşte toate informaţiile financiare relevante.

Serviciiului de notificări push este destinat atât persoanelor fizice, cât şi companiilor care utilizează aplicaţia de mobile banking - e-ximBanking.

Exim Banca Românească operează o reţea naţională de distribuţie de 83 de sucursale şi 26 de Centre de Afaceri, dedicate exclusiv companiilor. În plus, banca acţionează ca agent al statului pe piaţa de garanţii şi asigurări.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
banca,
informatii,
notificare,
utilizatori

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.