Expert: Economia SUA se confruntă cu un şoc istoric. Rata şomajului ar putea ajunge la 16%
Blocarea economiei americane din cauza pandemiei de COVID-19 a generat un „şoc de proporţii istorice”, care ar putea face ca rata şomajului să ajungă la 16% sau chiar mai mult, în luna aprilie, susţine un consilier economic de la Casa Albă, citat de Reuters.
„Este o situaţie foarte gravă”, a declarat consilierul preşedintelui Donald Trump, Kevin Hassett, pentru ABC şi citat de Reuters.
„Este cel mai mare şoc negativ pe care economia noastră l-a cunoscut vreodată. Rata şomajului ar putea să se apropie de ratele pe care le-am văzut în Marea Depresiune”, a adăugat Hassett.
Aproximativ 26,5 milioane de americani au primit susţinere financiară de la stat, pentru că nu au mai putut merge la serviciu, încă de la jumătatea lunii martie.
Congresul SUA prevede că produsul intern brut va contracta aproape 40% anual în trimestrul doi, iar şomajul va creşte la 16% în trimestrul al treilea.
„Cred că rata şomajului va sări la un nivel probabil în jurul valorii de 16% sau chiar mai mare în următorul raport al locurilor de muncă”, care va fi făcut public în 8 mai, furnizând statistici privind ocuparea forţei de muncă din aprilie, a declarat Hassett reporterilor de la Casa Albă.
„Cred că următoarele două luni vor arăta groaznic. Vom vedea date mai rele decât orice am văzut până acum ”, a spus Hassett, referindu-se la datele economice din America.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro