Explozie în Harghita: 30 de persoane au fost evacuate. Proprietarul apartamentului în care s-a produs explozia s-a aruncat de pe bloc
Treizeci de persoane dintr-un bloc din Odorheiu Secuiesc (Harghita) au fost evacuate, în noaptea de joi spre vineri, în urma unei explozii provocate de proprietarul unuia dintre apartamente, care apoi s-a aruncat de pe imobil, el murind la spital.
Şeful Centrului operaţional al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Ovidiu Dudu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că un bărbat a sunat, în jurul orei 3.20, la 112 şi a anunţat că în blocul în care locuieşte, de pe strada Croitorilor din Odorheiu Secuiesc, a avut loc o explozie urmată de un incediu.
La locul deflagraţiei au ajuns două autospeciale ale pompierilor, o ambulanţă SMURD şi o autosanitară de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, dar şi poliţişti.
”Când poliţiştiii au ajuns la locul deflagraţiei uşa de la apartamentul în care a avut loc explozia era smulsă din toc, în interior era flacără deschisă şi fum gros, inclusiv pe casa scării. În timp ce poliţiştii încercau să vadă dacă mai sunt persoane în apartamentul respectiv şi să le salveze, un vecin a sesizat că tânărul proprietar al locuinţei, în vârstă de 25 de ani, s-a urcat pe bloc şi s-a aruncat”, a declarat Gheorghe Filip, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita.
Potrivit acestuia, tânărul locuia singur, iar poliţiştii care au intrat în apartamentul său au constatat că toate ochiurile de la aragaz erau deschise.
Tânărul a fost preluat de o ambulanţă şi dus la spitalul din Odorheiul Secuiesc, unde medicii au încercat să-l resusciteze, însă în cele din urmă acesta a murit.
În urma exploziei, 30 de locatari au fost evacuaţi din bloc, iar cinci dintre aceştia au ajuns la spital - patru intoxicaţi cu fum şi unul cu atac de panică.
De asemenea, geamurile de la cinci apartamente şi uşile de la opt locuinţe au fost distruse de suflul deflagraţiei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro