LIVE: ZF Real Estate by Storia - Ce trebuie să ştii ca să devii agent imobiliar?

Familia regală,"rănită" de anunţul ducilor de Sussex, care au renunţat la rangul de membri "seniori"

Autor: Ana Obretin, Mediafax Postat la 09 ianuarie 2020 280 afişări

Familia regală,"rănită" de anunţul ducilor de Sussex, care au renunţat la rangul de membri "seniori"

Familia regală a Marii Britanii s-ar fi simţit "rănită" de anunţul prinţului Harry şi al soţiei sale, ducesa Meghan de Sussex, privind renunţarea la rangul de membri "seniori", scrie BBC. 

BBC scrie că li s-a sugerat că ducii de Sussex nu s-au consultat cu Familia regală înainte de a face anunţul de miercuri.

Regina Elisabeth a II-a ar fi fost "luată prin surprindere", potrivit corespondentului regal al BBC Jonny Dymond, întrucât discuţiile privind viitorul cuplului ar fi fost demarate, dar se aflau într-un stadiu incipient.

Palatul Buckingham, reşedinţa oficială a reginei Elisabeth a II-a, a transmis că trebuie să fie rezolvate "chestiuni complicate".

"După multe luni de reflecţie şi discuţii, am ales să facem o tranziţie anul acesta prin configurarea unui nou rol progresiv în instituţie", au transmis prinţul Harry şi ducesa Meghan într-un comunicat emis miercuri.

"Intenţionăm să renunţăm la statutul de membri seniori ai Familiei regale şi să muncim pentru a deveni independenţi din punct de vedere financiar, dar vom continua să o susţinem deplin pe Majestatea Sa Regina", precizează prinţul Harry şi Meghan Markle, conform BBC şi Sky News.

Prinţul Harry şi ducesa Meghan au transmis că intenţionează să "îşi împartă timpul între Marea Britanie şi America de Nord (...)". "Acest echilibru geografic ne va permite să ne creştem fiul cu respect faţă de tradiţia regală în care s-a născut, dar va oferi familiei spaţiul pentru a se concentra pe viitorul capitol, inclusiv lansarea noii noastre entităţi caritabile", potrivit aceleiaşi surse.

Fostul secretar de presă al reginei Dickie Arbiter a declarat pentru Newsnight că "va rămâne de văzut" cum îşi vor pune în aplicare planul.

Acesta a vorbit despre problemele legate de securitate: "Scotland Yard se ocupă de protecţia membrilor familiei regale. Li se va cere şi poliţiei canadiene să se ocupe de acest lucru? Cine va plăti?".

Ruptura dintre prinţul Harry şi ducesa Meghan, pe de o parte, şi restul familiei regale, de cealaltă parte, este evidentă, scrie BBC.

Printre întrebările care trebuie să fie puse se numără cele legate de noul lor rol, de unde vor locui, de cine va plăti pentru locuinţele lor, ce relaţie va fi între ei şi restul familiei şi ce semnificaţie are acest gest pentru Casa regală a Marii Britanii.

În noiembrie anul trecut, prinţul Andrew, fiul mijlociu al reginei Elizabeth a II-a, a anunţat că renunţă la atribuţiile publice regale, pe fondul scandalului generat de relaţia cu miliardarul american Jeffrey Epstein, care, cu câteva luni înainte, s-a sinucis în celula sa de la o închisoare din New York, în contextul în care era inculpat pentru agresiuni sexuale.

Semnele că ducii de Sussex nu erau fericiţi de viaţa lor au apărut de mai multe luni. În octombrie anul trecut, prinţul Harry a dat în judecată mai multe tabloide din Marea Britanie, pentru presupuse interceptări telefonice ilegale şi încălcarea vieţii private, la câteva zile după ce a criticat presa pentru că ar fi declanşat o campanie de hărţuire a soţiei sale.

Anunţul a fost însoţit şi de un discurs critic la adresa tabloidelor britanice, un gest neobişnuit din partea unui membru al familiei regale britanice.

În acest discurs, Harry a spus că ducesa este hărţuită de presă la fel cum a fost şi mama sa, prinţesa Diana de Wales, înainte de a muri, în 1997. "Temerea mea cea mai mare este că istoria se repetă", a spus prinţul.

"Din nefericire, soţia mea a devenit una dintre recentele victime ale unui tabloid britanic care porneşte campanii împotriva unor persoane fără a se gândi la consecinţe - o campanie care a escaladat în ultimul an, în timpul sarcinii sale şi în timpul creşterii fiului nostru", a declarat prinţul Harry.

"Am fost un martor tăcut al suferinţei sale prea mult timp", a mai spus prinţul la momentul respectiv.

Ulterior, într-un documentar realizat de ITV, ducesa Meghan de Sussex a declarat că faptul că s-a aflat în atenţia presei în perioada de când a devenit mamă a fost pentru ea "o luptă".

În acest documentar, ducesa Meghan spune: "Nu multă lume a întrebat dacă mă simt bine". "Orice femeie - mai ales când este însărcinată - este vulnerabilă, deci, pentru mine a fost o provocare, apoi, de asemenea, după naştere", a spus Meghan, întrebată fiind cum a făcut faţă. "Şi, pentru o femeie, este mult. Şi, de asemenea, mulţumesc de întrebare, nu multă lume m-a întrebat dacă mă simt bine. Dar este un lucru real prin care treci în culise", a mai spus aceasta.

Miercuri, ducii de Sussex au anunţat şi că vor adopta "o abordare media revizuită" din primăvara acestui an. De exemplu, vor colabora cu "organizaţii de media democratice şi tinere şi cu viitori jurnalişti", iar unora li se va acorda acces exclusiv la evenimente regale.

Prinţul Harry, în vârstă de 35 de ani, al şaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi fosta actriţă americană Meghan Markle, în vârstă de 38 de ani, s-au căsătorit pe 19 mai 2018, după o relaţie de doi ani. Archie Harrison Mountbatten-Windsor, primul lor copil, s-a născut pe 6 mai 2019. Cel de-al optulea strănepot al reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii este al şaptelea în ordinea succesiunii la tron.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ducii de sussex,
retragere,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.