Fed: Economia SUA este suficient de puternică să suporte o majorare a dobânzilor în 2015

Autor: Anca Dumitrescu Postat la 18 iunie 2015 204 afişări

Economia Statelor Unite înregistrează o creştere moderată, după problemele din iarnă, şi este suficient de puternică pentru a suporta o majorare a dobânzilor până la sfârşitul acestui an, dar există încă îngrijorări legate de redresarea pieţei muncii, potrivit oficialilor Rezervei Federale (Fed).

PIB-ul SUA poate înregistra în 2015 o creştere de până la 2%, iar Fed consideră posibil să majoreze dobânda de politică monetară cel puţin o dată până la sfârşitul anului, aşa cum reiese din declaraţia publicată de banca centrală după şedinţa de politică monetară de două zile încheiată miercuri.

Preşedintele Fed, Janet Yellen, a subliniat însă că decizia de începere a creşterii dobânzilor nu a fost luată, depinzând de îmbunătăţirea în continuare a condiţiilor de pe piaţa muncii.

În conferinţa de presă susţinută după reuniunea conducerii Fed, Yellen a spus că vrea dovezi mai clare că piaţa muncii se însănătoşeşte, iar salariile vor creşte mai rapid.

"Fed ar putea decide creşterea dobânzilor cel mai devreme în septembrie, dar există încă probleme ciclice pe piaţa muncii", a spus Yellen, menţinonând rata scăzută de participare pe piaţă a forţei de muncă şi numărul mare de persoane care lucrează part-time.

Comentariile şefei Fed vor concentra atenţia analiştilor către datele referitoare la angajări şi salarii.

După un început de an dificil, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, Fed anticipează că economia SUA va înregistra în acest an o creştere de 1,8%-2%, sub estimările din martie, de 2,3%-2,7%.

Fed anticipează totodată un nivel mai ridicat al ratei şomajului, de 5,2%-5,3%, comparativ cu estimările anterioare, în pofida progreselor continue care au loc pe piaţa muncii. În luna mai, rata şomajului a fost de 5,5%.

Inflaţia se menţine la un nivel scăzut, dar este posibil ca pe termen mediu să se apropie de ţinta de 2%, potrivit băncii centrale.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FED,
DOBÂNZI,
/actualitate/fed-economia-sua-este-suficient-de-puternica-sa-suporte-o-majorare-a-dobanzilor-in-2015-14467937
14467937
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.