„Nici un echipament special necesar, doar picioarele mele”, spune Jenny Rough, care povesteşte prin intermediul publicaţiei Washington Post experienţa sa de a merge pe jos 11,2 km, din când în când, atunci când lucrează în oraş.

„Pentru că nu sunt o persoană matinală, m-am decis la un moment dat, din cauza traficului super aglomerat din Washington, să merg cu metroul spre locul de muncă. Iar pentru că sunt o persoană sedentară, m-am hotărât ca la întoarcerea spre casă să merg pe jos. Casa mea nu este aproape de serviciu, dar nici extraordinar de departe, ci la aproximativ 11,2 km.

Traseul este bine luminat în oraş şi am mereu o lanternă pentru porţiunile întunecate ale traseului.  În general, lucrez de acasă, dar când merg la serviciu îmi iau pantalonii de yoga, mai multe topuri suprapuse, un sutien şi încălţări pentru sport şi după program, la sfârşitul zilei, îmi schimb ţinuta la baie.

Ce diferenţe a adus în viaţa mea noua schimbare? În primul rând, deşi ajung acasă cu aproximativ două ore mai târziu, simt că am mai mult timp, nu mai puţin. Mă simt plină de energie şi mai fericită. În serile în care merg pe jos, nu sunt la fel de tentată să lenevesc în faţa televizorului şi să mănânc fast food, ca atunci când mă deplasez cu maşina. Gambele mele sunt mai ferme, dorm mult mai bine şi nu mai cheltuiesc bani pe parcare.

Această navetă pe jos mi-a îmbunătăţit chiar şi căsnicia. Întotdeauna mi-am dorit să fim un cuplu care se plimbă după cină, dar soţul meu nu a fost niciodată prea încântat de idee. În ultima vreme, însă, reacţionând la entuziasmul meu continuu, m-a invitat la o plimbare de seară; iar repetând experienţa am început să ne discutăm problemele altfel, într-un mod mai liniştit, ce ne-a oferit un sentiment de înţelegere profundă. 

În timp ce mă bucur de aceste avantaje, cea mai mare plăcere este plimbarea în sine. Profit de acel timp să stau cu gândurile mele în aer liber. Mersul pe jos a devenit atât de plăcut, încât acum este un obicei de zi cu zi, chiar şi pentru a merge până la supermarket