LIVE: ZF Real Estate by Storia - Ce trebuie să ştii ca să devii agent imobiliar?

Filantrop sau impostor? Chen Guangbiao, milionarul controversat al Chinei - FOTO, VIDEO

Autor: Adrian Robu Postat la 27 iunie 2014 92 afişări

Chen Guangbiao, un milionar chinez, uimeşte lumea prin actele sale de caritate şi atitudinea pe care o are faţă de ceilalţi bogaţi ai ţării.

Chen Guangbiao vrea mai multe acte de caritate din partea bogaţilor Chinei, iar pentru a le atrage atenţia este pregătit să facă orice. Asta înseamnă inclusiv construirea unui zid format din teancuri de bani, lângă care s-a lăsat fotografiat, sau dansul deasupra unor maşini noi-nouţe, destinate donaţiilor.

Ultima ispravă a lui Chen a fost să dea o masă oamenilor sărmani din oraşul New York. Aceşti au primit chiar şi o sumă de bani. Evenimentul a avut loc pe 25 iunie, la Loeb Boathouse, în Central Park.

Întrebat ce l-a determinat să vină până în SUA pentru a face acte caritabile, Chen a declarat: „Vizitez lunar SUA încă din noiembrie, anul trecut şi am văzut mulţi oameni ai străzii căutând prin gunoaie”.

Chen a făcut reclamă evenimentului pe câte o pagină întreagă din New York Times şi Wall Street Journal, cerându-l celor interesaţi de o masă gratis să se înscrie printr-un e-mail.

Abordat de jurnaliştii CNN,  Chen a declarat că peste 5000 de oameni au confirmat participarea la prânzul din 25 iunie. Afaceristul a colaborat cu câteva asociaţii caritabile din SUA pentru a stabili lista finală a invitaţilor. New York City Rescue Mission, una dintre aceste organizaţii, a povestit că suma de 300 de dolari a fost primită cadou de cei care au urmat unul din programele de instruire puse la dispoziţie.

Michelle Tolson, una din purtătoarele de cuvânt ale organizaţiei, a respins ideea că evenimentul a fost organizat pentru a-i face publicitate lui Chen, arătând că New York City Rescue Mission este o instituţie respectabilă, cu o istorie de 142 de ani.

Însă pentru Chen publicitatea este vitală. Darurile în bani şi mesele gratuite nu sunt scopul acestuia pe termen lung. Prin intermediul campaniilor caritabile nostime, Chen speră să-i sensibilizeze pe oamenii cei mai bogaţi şi mai puternici din lume, cu riscul de a fi ridiculizat.

„Averea mea este limitată. Trebuie să îi influenţez şi pe alţii să dăruiască”, a spus Chen, adăugând că reclamele din cele două publicaţii americane au fost scrise în engleză şi chineză pentru ca şi alţi oameni bogaţi din China să îi înţeleagă mesajul.

Afaceristul a înfiinţat Jiangsu Huangpu Recycling Resources, o companie care se ocupă de reciclarea deşeurilor, dar spune că nu a avut şansa să intre în topul celor 10.000 cei mai bogaţi chinezi. Averea lui Chen a fost estimată de Forbes la 720 de milioane de dolari.

Lui Chen îi place să povestească de spiritul altruist al mamei sale, care l-a inspirat. El a crescut într-o casă amărâtă de la ţară, în care fraţii lui mureau de foame.

Chen spune că s-a realizat singur, chiar dacă a fost nevoit să facă şi lucruri mai puţin plăcute în timpul şcolii, cum ar fi căratul gunoiului sau vânzarea de apă şi gustări pentru a câştiga bani.

Absolvent al unei şcoli de medicină chineză tradiţională, Chen susţine că a inventat un dispozitiv care detectează bolile folosind principiile medicinei tradiţionale. Invenţia l-a ajutat să facă bani în anii `90, înainte de a se orienta către industria de reciclare.

Chen a luat parte la campania de salvare desfăşurată după cutremurul din Sichuan, din 2008. Îmbrăcat în uniformă militară, cu ochelarii pe nas, afaceristul a scos oameni de sub dărâmături şi a donat 16 milioane de dolari.

Există totuşi şi oameni care refuză să îl considere pe Chan un adevărat filantrop. Jeremy Goldkorn, directorul firmei de cercetare media Danwei, consideră că milionarul este „un clovn, ale cărui acte de caritate par a fi doar campanii de promovare personală”.

Şi internauţii îl acuză pe Chen, considerând-ul un escroc şi spunând că dispozitivul de diagnosticare inventat de acesta este o înşelătorie.

Chen nu se sfieşte să îşi scrie pe cartea de vizită, în engleză, „Cel mai carismatic filantrop din China”, sau să facă valuri în jurul intenţiei de a cumpăra New York Times, numai pentru ca publicaţia să fie nevoită să dezmintă orice astfel de ipoteză.

Chen dezminte speculaţiile potrivit cărora, fără să realizeze, devine un pion al unor facţiuni din Partidul Comunist Chinez. El neagă orice legătură cu autorităţile chineze ,spunând că şi-a construit cu greu afacerea, fără niciun ajutor din partea autorităţilor, mai ales în condiţiile în care a refuzat să dea mită şi să devină corupt.

Probabil unul dintre cele mai controversate gesturi filantropice a fost promisiunea de a finanţa, în 2014, operaţiile estetice pentru o mamă şi fiica sa care şi-au dat foc în Piaţa Tiananmen, în 2001. Cele două au fost acuzate că fac parte dintr-o grupare de practicanţi Falun Gong şi, deşi au supravieţuit incidentului, au rămas desfigurate grav.

Iniţiativa lui Chen a stârnit furia susţinătorilor Falun Gong, care consideră că incidentul a fost orchestrat de guvernul chinez, în timp ce organizaţia nu a promovat niciodată automutilarea sau suicidul.

După moarte, Chen nu vrea să lase averea familiei şi intenţionează să o doneze în scopuri caritabile, spunând că a fost inspirat să facă asta după o întâlnire avută, în 2010, cu Bill Gates şi Warren Buffet.

Criticii susţin că Chen nu le-a dat, oricum, niciodată, bani rudelor sale. „Fratele meu mai tânăr conduce o pensiune, iar sora mea este portar. Nu le-am dat bani pentru că îşi câştigă singuri banii. Plătesc taxele şcolare ale copiilor lor”, spune Chen.

În ciuda criticilor, Chen nu se lasă descurajat: „Nu regret nimic. Nu mă tem de ce spun oamenii despre mine. Nu am făcut rău nimănui. Cred că societatea are nevoie de inovaţie. Voi continua să ofer energie pozitivă prin intermediul soluţiilor mele creative la probleme”.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/filantrop-sau-impostor-chen-guangbiao-milionarul-controversat-al-chinei-foto-video-12846160
12846160
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.