Istoricul Filip-Lucian Iorga spune că îşi aminteşte "destul de bine" evenimentele care au avut loc în decembrie 1989, având în acea perioadă vârsta de 7 ani.

"Bineînţeles că se combină în capul meu amintrile - reconstrucţia asta imaginară care există întotdeauna în mintea copilului şi, pe urmă, ce am aflat şi ce am citit. E cert că, în epoca respectivă, în familia mea era o atmosferă de ostilitate faţă de Ceauşescu, ca probabil în fiecare familie din România. Am fost un telespectator al Revoluţiei române în direct, aveam emoţii pentru membrii familiei care mai ieşeau din casă, pe care îi aşteptam să se întoarcă. Ţin minte că am fost pradă acelor intoxicări - poveştile cu apa otrăvită - era o isterie întreagă şi ţin minte că îmi imaginam că sunt la rândul meu un fel comandant de oşti şi că am o oaste a binelui care va veni să lupte împotriva lui Ceauşescu. Pe urmă, ţin minte cât de fericiţi am fost, verişoara mea, care e cu trei ani mai mare decât mine, şi cu mine când s-a anunţat la Televiziunea Română liberă că s-a transformat numele Miliţiei în Poliţie", povesteşte istoricul Filip-Lucian Iorga, pentru MEDIAFAX, precizând că, deşi aceste mici bucurii ar putea părea o glumă, "aşa a fost cu toţi românii la momentul respectiv", care "au avut senzaţia asta că se schimbă ceva, dar puţin lucurile le-au scăpat de sub control, s-au lăsat purtaţi de străluciriea schimbării acestui nume şi n-au mai fost atenţi la fondul schimbării, ce se întâmplă cu conţinutul".

Filip-Lucian Iorga mai afirmă că "a ieşit" din Revoluţia din 1989 cu un gust "amar", fiind "şocat" de procesul lui Nicolae Ceauşescu.

"Ne-am bucurat, am ţopăit, când a fugit Ceauşescu. Ştiu că m-a şocat procesul lui Ceauşescu şi felul cum au fost ucişi (Nicolae şi Elena Ceauşescu, n.r.) şi asta mi-a făcut o impresie foarte proastă ca copil şi am ieşit din Revoluţia aceasta cu un gust mai degrabă amar, şi apoi a început tot caruselul ăla cumva al revenirii comuniştilor în prim-plan. Pe urmă, mineriadele, care au consolidat cumva impresia asta proastă a copilului care vedea ce se întâmplă în jurul lui", spune istoricul.

Cât despre persoanele care regretă perioada comunistă, Filip-Lucian Iorga spune că aceştia fac parte din "generaţia mijlocie".

"În general, nostalgicii (după perioada comunistă, n.r.) sunt cei din generaţia mijlocie. Generaţia bunicilor mei aş spune că e mai degrabă nostalgică după ce a fost înainte de comunism, generaţia părinţilor sunt cei care au crescut sub comunism, care n-au cunoscut altă lume decât lumea comunistă şi cărora - multora dintre ei - regimul ăsta strâmb şi care a dus la regresul României le-a creat senzaţia asta de stabilitate. Adică, pentru mulţi a existat - dacă ne uităm dincolo de vechile elite care au avut numai de pierdut în timpul comuniştilor, dacă privim cu realism lucrurile vedem că pentru o bună parte a populaţiei a existat măcar senzaţia de promovare socială, adică de la ţară la oraş, de la toaleta în curte la baia din blocurile comuniste", afirmă istoricul.

Acesta spune că a fost importantă şi stabilitatea locului de muncă pe care cei care au trăit perioada comunistă o aveau şi pe care, imediat după 1989, mulţi dintre ei au pierdut-o.

"Nu mai vorbim de stabilitatea locului de muncă, o stabilitate în mizerie, o stabilitate în mediocritate, dar atunci când n-ai termen de comparaţie tinzi să idealizezi acea stabilitate, mai ales că după '90 lucrurile n-au mers bine. A început lupta pentru supravieţuire, a fost o lume a animalelor de pradă, venite tot din comunism, dar care au ştiut să speculeze oportunităţile, care au avut banii, care au avut informaţiile, iar oamenii simpli, care înainte de '90 au avut un loc de muncă stabil, s-au văzut şomeri, s-au văzut puşi în imposibilitatea de a-şi întreţine familiile. O oarecare nostalgie este firească. Pe lângă faptul că, în general, oamenii, indiferent de epoca în care au trăit, sunt nostalgici după vârsta tinereţii", afirmă Filip-Lucian Iorga, menţionând că acestor persoane nostalgice le-ar spune că este bine să "încerce să compare".

"Există (în prezent, n.r.), dincolo de libertatea de exprimare, libertatea de a călători, libertatea de cunoaştere (...)", afirmă istoricul, precizând totuşi că "nu e o lume ideală".

Totodată, istoricul spune că a fost deranjat că, în campania electorală, s-a folosit tema anticomunistă în scopuri "ilicite", vorbindu-se de comunism ca de o "sperietoare".

"Pot spune, ca om care totuşi m-am ocupat de represiunea comunistă, care am avut în familie oameni care au suferit din cauza comunismului, că m-a deranjat - chiar şi în campania electorală - folosirea acestei teme anticomuniste pentru scopuri aş zice eu ilicite. Eu nu cred că în România avem vreun partid care apără doctrina comunistă. Se vorbeşte de comunism aşa ca de o sperietoare. Problema e cu oamenii care aparţin nu atât doctrinei comuniste, cât grupului care a condus România în timpul regimului comunist şi care a reuşit cumva să se perpetueze după Revoluţia din '89, pentru că avea bani, informaţie", afirmă Filip-Lucian Iorga.

"Ce ne-a adus comunismul?", se întreabă istoricul. "Ne-a distrus elitele în închisori, ne-a învăţat să furăm, fiindcă comuniştii au furat pământul ţăranilor prin colectivizare, şi ţăranii, ca să trăiască, au început să-şi fure propriile produse agricole pe care le muceau, şi acum ne-am obişnuit cu asta, cu furtul. Pe urmă, ne-a învăţat cu minciuna, cu dublul limbaj. Aşa am crescut şi eu: mi se spunea «ai grijă ce spui la grădiniţă, nu spui ce vorbim în casă, nu spui că ascultăm Europa liberă», deci era o dedublare care a lăsat nişte urme, n-are cum să nu lase. Cred că nu putem fi nostalgici şi chiar şi acele lucuri bune de care vorbesc nostalgicii - de metrou, de blocuri - puteau fi făcute mai bine într-o societate liberă, într-o societate normală. România, dacă şi-ar fi continuat drumul ei, dacă ar fi mers pe drumul început în anii '30 ar fi fost cu siguranţă departe. S-a construit, dar s-a construit prost, s-a construit urât. Poate că nu s-a stat pe loc, era bine dacă rămâneam ca-n anii '40 şi, în '89, reluam de unde rămăsesem în '40. Nu s-a stat pe loc, dar s-a mers într-o direcţie greşită şi acum noi trebuie cumva să găsim o potecă, se ne construim o potecă - asta înseamna tranziţia de fapt - dinspre acest drum greşit pe care ne-a dus comunismul, din această fundătură, către un drum onorabil, european", mai afirmă istoricul, precizând, totodată, că orientarea proeuropeană a românilor "este evidentă", iar cei care vin mai rar în România observă schimbările.

"Cred că e o preferinţă a noastră pentru lumea occidentală, asta se vede şi-n sondaje şi trebuie să percepem schimbările astea care au loc lângă noi", afirmă Filip-Lucian Iorga.

Cu toate acestea, istoricul recunoaşte că nu este "o lume perfectă" şi există în continuare probleme, însă există dorinţă de schimbare.

"E adevărat nu e o lume perfectă, sunt în continuare mari probleme, avem în continuare această suprastructură care îşi are rădăcinile în regimul comunist şi nu ştiu în ce măsură vom reuşi în perioada următoare să scăpăm de ea sau s-o educăm în spirit occidental (...). E important stilul de a conduce şi profilul celor care sunt expuşi presei şi care apar foarte des la televizor. Dincolo de aceşti oameni, care nu pot fi providenţiali, mai ales într-o democraţie, schimbarea trebuie să vină din insulele din societate. Sunt în societatea românească lucuri care funcţionează bine, oameni care muncesc bine. Sunt insule în societatea românească bine organizate care funcţionează bine şi firme, şi instituţii culturale, şi fundaţii private şi instuţii de stat. Aceste insule în momentul în care vor reuşi să creeze continente mai stabile se va simţi, se va produce o schimbare de atmosferă generală în societate", mai afirmă Filip-Lucian Iorga.