Firmele vor putea fi dizolvate din oficiu dacă nu depun situaţiile financiare anuale

Autor: Emil Popescu Postat la 30 iunie 2015 328 afişări

Firmele vor putea fi radiate din oficiu sau la cererea ANAF ori a creditorilor dacă depăşesc cu mai mult de 60 de zile termenul de depunere a situaţiilor financiare anuale, potrivit unor modificări legislative promulgate de preşedintele Klaus Iohannis.

"Firmele vor putea fi radiate din oficiu sau, spre exemplu, la cererea ANAF sau a creditorilor, în cazul în care societatea nu şi-a depus situaţiile financiare anuale, şi, după caz, situaţiile financiare anuale consolidate, precum şi raportările contabile la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în termenul prevăzut de lege, dacă perioada de întârziere depăşeşte 60 de zile lucrătoare. Aceeaşi sancţiune poate fi aplicată şi în ipoteza în care societatea nu şi-a depus la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în termenul prevăzut de lege, declaraţia că nu a desfăşurat activitate de la constituire, dacă perioada de întârziere depăşeşte 60 de zile lucrătoare", a declarat avocatul Daniel Moreanu.

Legea vizează modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul înregistrării în registrul comerţului, a fost promulgată de către preşedintele Klaus Iohannis şi urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.

"Intrarea în vigoare a legii se va realiza pe etape, unele prevederi intrând în vigoarea în termen de 3 zile de la publicare, altele în termen de 90 de zile, în timp ce unele dintre prevederi vor intra în vigoare la data de 7 iulie 2017. Una dintre cele mai importante modificări aduse de noua lege, care va intra în vigoare în termen de 3 zile de la publicare, consta în introducerea unor noi cazuri de dizolvare a societăţilor, din oficiu sau la cererea oricărei persoane interesate. Spre exemplu, se poate pronunta dizolvarea, urmată de lichidarea şi de radierea societăţii, în ipoteza în care a expirat contractul de închiriere sau de comodat cu privire la sediul social", a spus Moreanu.

Lista companiilor pentru care Oficiul Naţional al Registrului Comerţului urmează să formuleze acţiuni de dizolvare va fi afişată pe pagina sa de Internet sau pe portalul de servicii on-line cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte şi se transmite Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Ca urmare a modificării legii, prin intermediul unui sistem de interconectare la nivelul Uniunii Europene între oficiile naţionale ale registrului comerţului orice persoană va putea verifica, în mod gratuit, anumite informaţii cu privire la orice firmă din UE, precum denumirea şi forma juridică, sediul social/profesional şi statul membru în care este înmatriculată, codul unic de înregistrare fiscală şi starea firmei.

Legea introduce şi un alt element de identificare a firmelor, respectiv un identificator unic la nivel european, EUID. Acesta va include elementul de identificare a României, elementul de identificare a registrului naţional, numărul persoanei din registrul respectiv şi, dacă este necesar, alte elemente pentru a evita erorile de identificare.

Persoanele juridice de naţionalitate română care deschid sucursale în străinătate vor avea obligatia de a le mentiona la oficiul registrului comerţului din România. Totodata, persoanele juridice cu sediul principal în străinătate care deschid sucursale în România au obligatia de a cere înregistrarea acestora la oficiul registrului comerţului de la sediul fiecărei sucursale. Aceste sucursale vor avea, printre altele, obligatia de a depune anual, situaţiile financiare ale persoanei juridice din străinătate.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FIRME,
DIZOLVARE,
/actualitate/firmele-vor-putea-fi-dizolvate-din-oficiu-daca-nu-depun-situatiile-financiare-anuale-14521459
14521459
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.